Deținuții fug de condițiile bune din penitenciarele noi. Le preferă pe cele insalubre și suprapopulate

Data actualizării: Data publicării:
celula inchisoare detinuti

Legea recursului compensatoriu goleşte închisorile moderne. Deţinuţii preferă mai nou să se transfere în penitenciare insalubre şi suprapopulate, pentru a beneficia de reducerea cu o cincime a pedepsei. Aşa că penitenciare noi, precum cele din Arad sau Giurgiu, sunt ocupate în proporţie de 80%, în timp ce închisori nemodernizate, cum sunt cele din Iaşi sau Focşani au cu 50% mai mulţi deţinuţi faţă de normele europene.

Aradul are unul dintre cele mai moderne penitenciare din ţară. Deţinuţii au în celule televizor, toaletă şi duş. Se relaxează în săli de teatru, de sport, în biblioteci şi săli de asistenţă sanitară. Dan Halchin, directorul penitenciarului de acolo, conduce o echipă care se ocupă ca fiecare deţinut în parte să aibă parte de cele mai bune condiţii. Chiar şi temperatura în penitenciar este monitorizată.

Cu toate acestea, numărul deţinuţilor este mai mic decât capacitatea închisorii. 980 de deţinuţi se lăfăie pe 1.157 locuri. Penitenciarul Arad, care a fost dat în folosinţă în anii 2000, are un deficit de 177 de deţinuţi. 84% grad de populare. Asta în timp ce alte penitenciare sunt ocupate 155%. Ca să beneficieze de reducerea pedepsei, deţinuţii fac cereri de transfer în alte închisori.

Dan Halchin, directorul penitenciarului Arad: Dacă ne uităm pe dinamica 2016, 2017, 2018, numărul acestor cereri a crescut, aproape s-a dublat în fiecare an.
Reporter: Credeţi că are legătură cu Legea 169?
Dan Halchin: Există şi această posibilitate.

Legea 169/2017 se referă la recursul compensatoriu. Dacă un deținut stă într-un penitenciar care nu-i oferă cel puțin patru metri pătrați de spațiu în celulă și condiții bune de cazare, beneficiează de reducerea pedepsei cu o cincime. Adică la 30 de zile de detenție îi sunt luate în calcul 36 de zile din pedeapsă.

În ultimii ani, 1.800 de deținuți au cerut să fie transferați de la Arad, în alte penitenciare. Mihai Istrate este unul dintre ei. A fost condamnat în 2017. După ce a stat o lună în penitenciarul de la Craiova, a fost transferat la Arad. Craiova e un penitenciar populat 127%. Mihai Istrate stătea acolo cu încă 18 deținuți în celulă. La Arad, are doar doi colegi. Cu toate acestea, vrea să fie transferat înapoi la Craiova. Motivul trecut în cerere e că vrea să fie aproape de familie.

Mihai Istrate, deținut: Condițiile sunt foarte bune, față de alte penitenciare, față de Craiova zic, dar pentru mine contează foarte mult să fiu lângă familie.

Mihai a fost condamnat pentru evaziune fiscală la 9 ani de închisoare. A executat până acum un an și patru luni. Dacă va fi transferat la Craiova, pedeapsa i se va reduce cu o cincime.

Mihai Istrate, deținut: Recursul compensatoriu eu zic că e binevenit.

O altă închisoare modernă, care e populată doar 81%, e cea de la Giurgiu. Aici ar mai încăpea în condiții foarte bune de cazare încă 281 de deținuți. În ultimii 3 ani, aproape 2.500 de deținuți de la Giurgiu au cerut să fie transferați. Închisorile preferate sunt cele de la Focșani, Iași, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Satu Mare, Ploiești, Brăila, Jilava și Codlea, toate cu peste 140% grad de ocupare.

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a încercat să ia măsuri pentru a echilibra situatia.

Dan Halchin, directorul penitenciarului Arad: Optica eșalonului superior este să mai decongestioneze din supraaglomerarea care se regăsește la nivelul celorlalte unități din sistem. Și atunci am avut în ultima perioadă transferuri speciale, spus așa, o relație dintre o unitate care trimite și noi, care primim.

Angajații din penitenciare au cunoștință de migrarea din închisori produsă de Legea recursului compensatoriu.

Sorin Dumitraşcu, Federaţia Sindicatelor din Penitenciare: Este un fenomen la nivelul acestor penitenciare. Se întâmplă la penitenciarul Giurgiu, se întâmplă la penitenciarul Arad, se întâmplă la Gherla unde avem construcție nouă dată în folosință acum doi ani, e construită cu fonduri norvegiene după standarde europene, se întâmplă la Bacău, unde avem corp de clădire nou. Sunt penitenciare unde, deși sunt condiții bune, deținuții nu vor să meargă acolo pentru că pierd acest spor.

Legea recursului compensatoriu interzice transferarea deținuților care vor să beneficieze de reducerea pedepsei. Totuși, aceștia au găsit niște portițe.

Sorin Dumitraşcu, Federaţia Sindicatelor din Penitenciare: Sigur că nu o fac oficial, pentru că Legea interzice acest lucru. Însă își găsesc diverse afaceri judiciare, își găsesc diverse motive prin care să ceară mutarea pe secții sau în penitenciare unde beneficiează de acest spor.

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a refuzat să ne ofere o declaraţie pe acest subiect. Ne-a spus, în scris, că cererile de transfer ale deținuților sunt soluționate cu respectarea legii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine