Vicepreședinte CJ Timiș: Autostrada Timișoara – Belgrad trece prin zone cu case și împiedică construcția rețelelor de apă și canalizare

Data actualizării: Data publicării:
traseul autostrazii timisoara moravita prin mosnita
Traseul autostrăzii Timișoara - Moravița trece prin zone cu locuințe în Moșnița Nouă. Foto: Alexandru Preoteasa/ Facebook

Alexandru Preoteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, spune că traseul autostrăzii Timișoara - Belgrad ignoră consultarea făcută cu localitățile afectate de lucrări. Acesta spune că traseul actual nu este dorit pentru că trece prin zona de case a localității Moșnița Nouă și pune în pericol finanțarea europeană pentru construcția de 14 km de rețea de apă și 9 km de rețea de canalizare. Traseul a fost prezentat vineri de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

“Traseul autostrăzii Timișoara – Belgrad anunțat astăzi contravine punctului de vedere exprimat de către Consiliul Județean Timiș și ignoră consultarea unitătilor administrative teritoriale afectate de viitoarele lucrări.

Principalul motiv pentru care acest traseu nu este dorit în teritoriu vizează parcurgerea unor zone cu locuințe construite și locuite cu infrastructură nouă de rețele tehnico-edilitare, varianta propusă aflându-se la doar 100 metri de intravilanul vechi al localității Moșnița Nouă.

De asemenea, traseul propus de minister pune în pericol finanțarea europeană prin programul operațional POIM privind construirea a peste 14 km de rețea de apă și a peste 9 km de rețea de canalizare. În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș voi relua punctul de vedere instituțional deja exprimat, în favoarea cetățenilor, și mă voi adresa Ministerului Transporturilor pentru clarificări.

Proiectul în sine este unul bun și se bucură de susținerea Consiliului Județean și a primăriilor vizate însă traseul trebuie adaptat realității de pe teren, altfel acesta se va bloca. E important să pornim cu un start corect (nu după hărți neactualizate de 15 ani de zile) și să fie luate în considerare punctele de vedere ale comunităților locale”, a scris, pe Facebook, liderul local PNL.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, vineri, că s-a încheiat analiza multicriterială a studiului de fezabilitate pentru Autostrada Timișoara – Moravița, de circa 70 de km lungime, iar acum pot începe investigațiile de teren și proiectarea detaliată.

“În cadrul proiectului, au fost cercetate 11 variante de traseu. Toate au fost comparate în cadrul analizei multicriteriale, pe baza unor norme economice și de mediu - 70% a contat criteriul economic și 30%, cel de mediu.

Pe primul loc se află, la mare distanță de celelalte alternative de traseu, varianta 5 (85 de puncte din 100, în timp ce a doua clasată a avut 54 de puncte).

Varianta 5 propune o rută care se desprinde din A1 în zona Remetea Mare, continuă în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc, unde va fi realizat un drum de legătură cu această centură. De acolo, traseul merge spre sud, pe ruta Jebel - Opatița - Stamora Germană - Moravița, până la granița cu Serbia.

Astfel, dăm startul fazei a doua a studiului de fezabilitate care implică investigații detaliate de teren (studiile geotehnic, arheologic, topografic, mediu) și care va fi gata în primăvara anului viitor.

Anul acesta, proiectul beneficiază de alocări de 4,9 milioane de lei de la bugetul de stat, din fonduri europene.

A9 Timișoara - Moravița este crucială pentru conexiunea vestului țării cu Serbia și, mai departe, la rețeaua rutieră din Balcanii de Vest, respectiv din sudul Europei”, a mai notat oficialul din Guvern pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a salut decizia, spunând că “este un proiect extrem de important pentru timișoreni și pentru județul Timiș și mă bucur că dintre toate variantele propuse a fost aleasă cea mai bună și pentru Timișoara”.

„Traseul viitoarei autostrăzi care ne va lega de Serbia este doar una dintre temele pe care le-am abordat în discuțiile cu ministrul Drulă la București, la începutul acestui an, și este extraordinar de important că acest prim pas a fost deja făcut”, a mai scris primarul.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri