Cum a luat naștere fake news-ul potrivit căruia UE va obliga cetățenii să mănânce gândaci

Data publicării:
viermi
Cum a luat naștere fake news-ul potrivit căruia UE va obliga cetățenii să mănânce gândaci. Foto: Profimedia

Se vorbește tot mai mult de faptul că UE va obliga cetățenii să mănânce gândaci. Scandalul a luat amploare în ultimele zile din cauza unor declarații controversate promovate de mai multe televiziuni. Evident, zvonurile sunt false, iar UE doar a recomandat mâncatul insectelor. Iată cum s-a ajuns la o întreagă dezbatere a unui fake news.

De mai bine de câțiva ani, în România a apărut ideea că Uniunea Europeană și chiar ONU ne vor obliga să mâncăm insecte. Aceasta s-a accentuat în ultimele zile mai ales când persoane publice și politice și chiar miniștri au alimentat teoria.

Petre Daea: Îi combat, nu îi mănânc. Eu le-am mai spus celor care pleacă pe drumul acesta al imaginației punând gusturile în fața dorințelor lor, de a-și croi o anumită atitudine și a dezvolta un anumit gust, nu e cazul la români.

Aceeași idee a fost promovată în mai multe rânduri.

Petre Daea: Nu, nu, nu mâncați făină de greieri, ce căutați cu greierii? Lăsați-i să cânte acolo unde sunt, noi mâncam ce trebuie, sarmale, cârnați, ouă de găină, nu o să înlocuiți acum ouăle de găină cu vreun vierme, nu are rost să faceți asemenea efort.

Presa internațională relata din 2015 același subiect - cum vrea UE să ne oblige să mâncăm gândaci. Prezentatorii celebrelor posturi internaționale de televiziune aveau aproape aceeași abordare.

-„Sugestia mea pentru cei care spun `ar trebui să mâncați gândaci` - voi primii! Ipocriții vor să trăiți ca niște oameni ai peșterii, în timp ce ei trăiesc ca regii.”

Tot scandalul a luat naștere când UE și ONU au început să vorbească despre faptul că insectele pot fi o sursă alternativă de proteine, iar fermele sau crescătoriile de insecte sunt mai prietenoase cu mediul decât cele care cresc animale familiarizate cu farfuria românului. O agenție specializată ONU, spunea asta încă din 2013, într-un raport care era menit să educe populația, nu să o oblige la ceva anume.

„Sperăm că acest raport să crească conștientizarea privind rolurile insectelor în a ajuta mediul înconjurător și viața oamenilor”, se arată în raportul publicat.

Practic, documentul arată clar că nu este vorba de nicio impunere.

Lucru întărit și de Comisia Europeană. Într-un răspuns pentru PressOne, instituția precizează că „nu îi va forța pe cetățeni să mănânce insecte (sau orice altceva). Consumul insectelor este posibil, niciodată obligatoriu, atâta timp cât acestea sunt autorizate ca alimente noi de Comisie."

Totuși, numeroasele teorii false au fost mediatizate, iar isteria a ajuns și în România.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană care a ajuns aproape să renunțe la numerar. Aproape că au dispărut banii cash aici
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Fiul lui Justin și Hailey Bieber, Jack Blues, a împlinit doi ani
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa a împlinit 31 de ani! Mesaje pline de emoție, publicate de părinții ei. „Meriți toată dragostea din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Millie Bobby Brown, mărturisire surprinzătoare la 22 de ani: „Nu știu cum să reacționez în fața oamenilor de...
Adevarul
Una dintre cele mai misterioase și terifiante arme din Antichitate: era ca o gheară capabilă să ridice și să...
Newsweek
Pensie de 1.111 lei după 27 de ani munciți. Cum a ajuns pensionarul să aibă sub pensia minimă
Digi FM
Regina Camilla, dărâmată de diagnosticul de cancer al regelui Charles: „Îmi doream atât de mult să spun ceva”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Astronomii au identificat cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Digi Animal World
Un gecko cu două capete sfidează toate așteptările. Crește și se hrănește singur, spre uimirea specialiștilor
Film Now
Ewan McGregor abia și-a putut stăpâni lacrimile în fața publicului. Povestea din spatele reconcilierii cu...
UTV
Ianis Hagi și soția sa au publicat imagini rare cu fiul lor. „Cum am putut trăi fără tine?”