Siemens face concedieri masive, fabrici închise sau vândute

Data publicării:
siemens

Grupul industrial german Siemens vrea ca astfel să își reducă cheltuielile cu 500 de milioane de euro.

Siemens a anunţat că va renunţa la aproximativ 2.900 de angajaţi în Germania, ca parte a unui program mai amplu de măsuri destinat reducerii costurilor cu 500 de milioane de euro, transmite Reuters. 

Măsurile sunt destinate să sporească competitivitatea diviziilor Power & Gas (PG) şi Process Industries and Drives (PD), a precizat Siemens. 

Tranziţia la energiile regenerabile are un impact semnificativ asupra pieţei de turbine mari pentru centralele pe gaz, ceea ce afectează rezultatele Siemens şi obligă grupul să îşi restructureze divizia de Power & Gas (PG). Analiştii nu se aşteaptă ca cererea pentru turbine mari pentru centralele pe gaz să se redreseze în viitorul apropiat, potrivit Agerpres.ro

"Acordul la care am ajuns cu angajaţii este crucial pentru îmbunătăţirea competitivităţii noastre. Concedierile sunt planificate în următorii doi ani", a afirmat Lisa Davis, membru al Consiliului de Administraţie al Siemens AG. 

La divizia Power & Gas din Germania vor fi reduse costurile cu 270 de milioane de euro. Aproximativ 2.900 de angajaţi vor fi concediaţi în Germania, faţă de un număr de 3.400 anunţat în noiembrie, iar unităţile din Goerlitz şi Berlin îşi vor continua operaţiunile, a anunţat Siemens. 

Compania a adăugat că va scoate la vânzare fabrica sa din Leipzig în timp ce unitatea din Erfurt va fi restructurată iar uzina din Offenbach va fi închisă. 

În noiembrie, Siemens anunţa că va concedia pe plan global 6.900 de angajaţi, majoritatea la divizia PG. Aproximativ 3.400 dintre angajaţii concediaţi vor fi din Germania. 

Conform acordului, vor fi reduse locurile de muncă de la fabricile Siemens din Berlin, Duisburg, Mulheim şi Erfurt. 

Operaţiunile de la unităţile Offenbach şi Erlangen din vestul Germaniei vor fi combinate iar în cele din urmă fabrica din Offenbach va fi închisă. 

Ca parte a acordului cu sindicatele, Siemens va investi încă 100 de milioane de euro pentru reorientarea profesională a angajaţilor, inclusiv dezvoltarea competenţelor digitale. 

Excluzând afacerile legate de servicii, divizia PG are pe plan global aproximativ 30.000 de angajaţi, din care 12.000 sunt în Germania. 

Siemens, concern care produce o gamă variată de produse - de la trenuri la turbine - are o prezenţă importantă şi pe piaţa din România. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri