Lovitură puternică pentru economia României. Grupul CEZ vrea să îşi vândă întreaga afacere

Data actualizării: Data publicării:
50 Hertz Electricity Grid Control Center
FOTO: Getty Images

Grupul CEZ vrea să iasă din România. Cehii nu sunt mulţumiţi de rezultatele din România şi vor să vândă operaţiunile. Au mai avut intenţii, dar acum exitul pare mai grăbit după apariţia unor noi impozite şi plafonări în sectorul energetic.

Grupul ceh CEZ vrea să-şi facă exitul de pe piaţa românească a energiei. Intenţionează să scoată la vânzare întreg bussiness-ul. Potrivit informaţiilor din presă, care citează surse oficiale, autorităţile ar fi fost deja informate cu privire la această intenţie a companiei cehe, însă compania a refuzat să comenteze informaţiile. Ieşirea grupului ceh de pe piaţa energetică din România ar fi o lovitură puternică pentru economia ţării, având în vedere că CEZ este unul dintre cei patru mari furnizori de energie electrică, iar regiunea de sud-vest este dependentă de serviciile companiei.

CEZ nu este la prima încercare. Au mai circulat zvonuri că grupul ceh ar vrea să iasă de pe piaţa românească. În urmă cu mai mulţi ani, CEZ şi-a scos la vânzare parcul eolian, cel mai mare de pe uscat din Europa, însă fără succes. Acum, compania intenţionează să renunţe la întreg bussines-ul, atât cel de distribuţie şi furnizare, concentrat în Oltenia, cât şi cel de producţie de energie, concentrat în Dobrogea.

Deocamdată, oficialii CEZ nu au dorit să comenteze dacă pleacă sau nu din România. Dar de această dată ar exista câteva explicaţii pentru care cehii ar scoate la vânzare toată afacerea de pe piaţa românească. Investitorii din ţară sunt nemulţumiţi de desele schimbări din legislaţie, mai ales în ceea ce priveşte nivelul destul de redus al ratei reglementate a profitului pentru distribuţie. Acest lucru a culminat şi cu introducerea Ordonanţei 114, care impune o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie. În plus, se pare că acţionarul majoritar, statul ceh, ar dori ca CEZ să folosească resursele sale financiare pentru a construi noi reactoare nucleare acasă.

Potrivit informaţiilor din presă, autorităţile din România ar fi fost deja informate cu privire la intenţiile companiei cehe. În plus, săptămâna aceasta ar urma să sosească la Bucureşti un oficial de la Praga pentru a discuta detalii pe marginea acestui subiect. Însă, un anunţ oficial ar putea fi făcut abia luna viitoare, când are loc la Praga o şedinţă a board-ului companiei cehe.

CEZ ar putea proceda şi în România la fel ca în Bulgaria. Anul trecut cehii au scos la vânzare distribuția, către compania locală Inercom, tranzacție evaluată la aproape 400 milioane de euro, însă procesul nu este încă finalizat.

În România, grupul CEZ este reprezentat prin nouă companii. Prin compania de distribuţie din Oltenia, cumpărată de la statul român în 2004, CEZ asigură alimentarea cu energie electrică pentru şapte judeţe. Grupul ceh este astfel principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar și furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienți casnici și industriali care depășește 1,4 milioane de consumatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri