În ce condiții ar putea fi amânată OUG 114. Precizările lui Călin Popescu Tăriceanu, la Digi24

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus la Jurnalul de Seară de la Dig24 că OUG 114, care impune taxe companiilor din mai multe domenii, va fi modificată în urma discuțiilor cu sectoarele afectate. Dacă Guvernul nu va da o nouă ordonanță care să includă aceste modificări până la sfârșitul lunii martie, termenul de aplicare a OUG 114 ar putea fi prorogat. Aceasta, în condițiile în care efectele concrete ale ordonanței se vor face simțite de la 1 aprilie.

Am accelerat discuțiile, am avut întâlniri și an încercat să preiau de la diferite sectoare problemele pe care le-au sesizat. Am înțeles care sunt problemele și am lucat mult și bine”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

El a spus că a convenit cu sectorul bancar și cu administratorii fondurilor de pensii ce modificări urmează să fie făcute, iar săptămâna viitoare va discuta cu companiile din energie și telecomunicații.

În urma acestor discuții, va fi finalizată lista modificărilor, după care urmează partea administrativă: Guvernul va promova proiectul de ordonanță cu acest modificări.

Dacă nu terminăm până la 31 martie, se pune problema prorogării”, a precizat șeful Senatului.

Întrebat de ce nu au fost făcute aceste consultări înainte de adoptarea OUG 114, Tăriceanu a spus: „Sigur că întotdeauna a posteriori putem gândi că ar fi fost mai bine. A fost făcută o consultare. Eu am o responsabilitate, ca fost prim ministru și ca președinte al unui partid liberal, mă interesează să discut, poate înțeleg mai bine problemele cu care se confruntă”, a spus Tăriceanu.

El a vorbit și despre discuția cu administratorii fondurilor de pensii din Pilonul II, care trebuie să-și mărească anul acesta capitalizarea, conform OUG 114.

Până la urmă, discuția asta a adus un lucru bun, și anume că fondurile de pensii urmează să se implice mai mult în economia reală”, a spus Tăriceanu.

Șeful Senatului spune că nu este vorba despre un șantaj.

Nimeni nu poate să-i oblige. Fondurile de pensii caută oportunități. Dar nu e vorba de un șantaj, e prima dată când aud acest cuvânt”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri