Încă un contract reziliat din Autostrada Transilvania

Data publicării:
autostrada-sebes-turda-lot4_2

După Autostrada Soarelui, am putea avea şi o autostradă a ghinionului. Compania de Drumuri a reziliat în urmă cu două zile încă un important contract de autostradă.

Este vorba de un contract pentru o porţiune din Autostrada Transilvania. Este al patrulea contract pierdut de CNAIR pe această autostradă. Valoarea contractului semnat cu firma italiană ICM SpA și cu cea portugheză Viaponte este de 446 milioane lei și prevederea realizarea a 16 kilometri între localitățile Mihăiești și Nădășelu.

În conformitate cu contractul semnat firmele constructoare trebuiau să facă până în luna aprilie proiectul autostrăzii, după care să se apuce de lucrările propriu-zise de construire a autostrăzii. Deși au trecut trei luni de când trebuiau începute lucrările de construire, stadiul fizic al autostrăzii este de 0%.

Primele șase luni ale contractului, respectiv până în aprilie 2017, au fost destinate activităților de proiectare. Cu toate că trebuiau începute lucrări propriu-zise de construcție din primăvara acestui an, stadiul lucrărilor este de 0%.

Alte contracte reziliate pe autostrada Transilvania:

- Brașov-Borș, constructor Bechtel, reziliat în mai 2013

-Tg.Mureș-Ungheni și drum legătură, constructori Lemacons & Vega & Arcada, reziliat în martie 2016

- Suplacu de Barcău-Borș, constructor Corsan & Consinit, reziliat în noiembrie 2016

Citește aici cum a selecționat CNAIR pentru lucrare firma Maltauro ce figura, la un moment dat, pe lista neagră a contractorilor întocmită de către Comisia Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...