Aryna Sabalenka, despre perioada prin care a trecut după moartea fostului iubit: „Mi-a afectat sănătatea mintală”

Data actualizării: Data publicării:
sabalenka simona

La câteva luni după incidentul în care fostul său iubit și-a pierdut viața, într-un interviu acordat The Guardian, Aryna Sabalenka a vorbit deschis despre acest acest subiect, admițând că nu și-a acordat destul timp pentru a realiza cu adevărat ce s-a întâmplat și că a simțit că această nouă tragedie prin care a trecut în viața sa i-a afectat sănătatea sa mintală.

Fostul iubit al jucătoarei de tenis, Konstantin Koltsov, fost jucător de hochei în NHL, și-a pierdut viața în luna martie a acestui an, după ce, din cauze încă neelucidate complet, a căzut de pe balconul unui hotel de lux din Miami.

Media aprecia, la vremea respectivă, că cei doi se aflau într-o relație, dar, imediat după incident, Sabalenka ținut să clarifice acest aspect precizând că se despărțiseră, dar că, în ciuda acestui fapt, ”inima ei a fost frântă.”

Aceasta a fost una dintre puținele declarații pe care le-a făcut sportiva din Belarus imediat după tragedie, cu excepția unui mesaj adresat fanilor ei, în care le mulțumea pentru sprijin.

”Tenisul m-a ajutat să trec prin acea pierdere grea”

Acum, la cinci luni distanță, Sabalenka crede că ar fi putut gestiona mult mai bine criza emoțională prin care a  trecut.

Similar modului în care a gestionat trecerea în neființă a tatălui său în 2019, Sabalenka s-a refugiat imediat în tenis. Ea a fost văzută pe terenul de joc, antrenându-se, la o zi după moartea lui Koltsov.

„Odată, l-am pierdut pe tata și tenisul m-a ajutat să trec prin acea pierdere grea. Așa că, în acel moment (al morții lui Koltsov - N.R.), am crezut că trebuie să continui, să joc, să fac ceea ce trebuie pentru a separa viața mea personală de cea profesională.

Dar,  aș spune că am avut multe probleme de sănătate pentru că nu m-am oprit. A fost un șoc emoțional puternic, care a generat foarte mult stres și care mi-a afectat sănătatea mintală în acel moment”, afirmă jucătoarea de tenis.

”De fapt, era ceva de care aveam mare nevoie”

Acum, Sabalenka este de părere că ar fi putut lua o decizie mai bună.

„Trebuia să fac un pas înapoi și să mă reîncarc, să încep totul de la capăt. Dar am făcut ceea ce am făcut. La final, am plătit pentru decizia mea, dar sunt foarte bucuroasă că am tenisul în viața mea și că m-a ajutat să trec prin orice și să devin mai puternică”, spune bielorusa.

Jucătoarea în vârstă de 26 de ani a fost nevoită să ia o pauză de la tenis în ultimele luni, din cauza unei accidentări la umăr care a împiedicat-o să joace la Wimbledon și a unor alte afecțiuni medicale care au făcut-o să declare fortait la French Open și Italian Open.

„Am realizat acest lucru doar după ce am fost accidentată și am fost nevoită să fac un pas înapoi, că, de fapt, era ceva de care aveam mare nevoie. Acum mă simt fizic și mental mult mai bine și mult mai puternică”, a concluzionat Aryna Sabalenka.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prințul Harry, scos cu poliţia din sala de judecată! Regele Charles va muri de ruşine, ce a făcut fiul lui...
Digi FM
Mariana Dănescu, Lili Jurcă din serialul „La Bloc”, susține că e hărțuită și abuzată la locul de muncă: „Nu...
Pro FM
Soția fiului lui Cher a depus divorț la mai puțin de un an după ce cuplul anulase separarea. Câți bani îi...
Film Now
Denise Richards a recunoscut că și-a mințit fiicele din cauza scandalurilor în care era implicat Charlie...
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
Newsweek
Pensia a intrat pe card la 2 bănci. Ce surpriză au avut pensionarii? Când se încarcă la ceilalți?
Digi FM
Minunea șahului mondial vine din Franța și are origini românești: Luca Protopopescu, 9 ani.
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci nimic timp de trei zile. Posibile beneficii și riscuri
Digi Animal World
O femeie și-a dresat câinele să mârâie la bărbații care i se par periculoși: „Încerc doar să mă mențin în...
Film Now
Val Kilmer, rebelul cu suflet de artist: "Era cea mai tulburată ființă umană". O viață trăită intens, între...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”