Chiar în ultima zi petrecută în funcția de director al Serviciilor Naționale de Informații din Statele Unite, Tulsi Gabbard a declasificat o serie de documente care fac referire pandemia COVID-19...
Victime transformate în infractori din disperare. O tendință alarmantă care prinde rădăcini tot mai mult în Europa. Cazul lui Sosa Henkoma, al unui copil forțat să facă trafic de arme sub presiunea...
Mircea Lucescu și-a încheiat, în mod oficial, cel de-al doilea mandat de selecționer al echipei de fotbal a României, nu în condițiile în care ne-am și și-ar fi dorit să se întâmple acest eveniment.
Peter Hegseth, secretarul de Război în administrația Trump, a folosit prilejul oferit de o slujbă religioasă ce s-a desfășurat în fața angajaților militari și civili de la Pentagon, prima de la...
Legea armatei voluntare în România a intrat în vigoare, iar primele înscrieri ar putea începe chiar din primăvara acestui an, anunță ministrul Apărării, într-un interviu oferit Digi24. Radu Miruță a...
În zona de excludere de la Cernobîl, instituită în urmă cu aproape 40 de ani, după ce reactorul patru al centralei nucleare a explodat, natura a pus stăpânire pe teritoriul ce a aparținut odinioară...
În prima etapă a fazei principale din Conference League, Universitatea Craiova se deplasează în Polonia, în orașul Sosnowiec, unde, începând cu ora 22:00, întâlnește echipa locală Raków Częstochowa.
Actrița Julieta Szönyi, cunoscută publicului din peliculele „Toate pânzele sus” și „Enigma Otiliei”, a murit la vârsta de 75 de ani. Anunțul decesului actriței a fost făcut de jurnalistul Andrei...
Sebastian Burduja, vicepreședinte PNL, atrage atenția asupra situației în care evenimentele ce au avut loc recent pe scena politică românească riscă să fie prezentate lumii distorsionat...
Unii dintre muncitorii străini din Elveția, cei care lucrează sezonier în construcții și servicii, se află într-o situație extrem de dificilă, pentru că, din cauza lipsei unor contracte de muncă pe...
Bennu este numele unui asteroid cu un diametru de aproximativ 500 de metri, care, la fiecare șase ani, se apropie de planeta noastră la o distanță de aproximativ 299.000 km.
După cum se prefigura chiar din timpul campaniei electorale, Elon Musk a primit de la Trump șefia unui nou departament al administrației prezidențiale americane creat pentru a eficientiza...
În cadrul summit-ului UE ce a avut loc ieri la Bruxelles liderii statelor comunitare au analizat intențiile lui Donald Trump de a mări taxele vamale pentru produsele europene, după modelul deja...
Un congressman republican a introdus, joi, în Camera Reprezentanților un amendament pentru modificarea Constituției Statelor Unite cu scopul de a-i permite lui Donald Trump, și oricărui alt viitor...
Donald Trump își dorește Groenlanda și, după învestirea sa în funcția de președinte al SUA, se poate afirma că, în mod oficial, insula din nordul Atlanticului a devenit și pofta Statelor Unite.
„Ce impact ar putea avea revenirea lui Donald Trump la Casa Albă asupra României și lumii?", o întrebare la care răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.
Într-un interviu oferit publicației maghiare Maszol , Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat că, deși se declară un reprezentant al unui curent anti-sistem, Călin Georgescu este de fapt un ”om...
Marcel Ciolacu, liderul PSD, afirmă că Victor Ponta va fi dat afară din partid în cazul în care se hotărăște să-și depună candidatura la alegerile prezidențiale.
Călin Georgescu a anunțat că nu va fi prezent la mitingul la care își convocase susținătorii pentru a susține demersul său împotriva deciziei CCR de a anula organizarea turului II al alegerilor...
Uniunea Europeană nu va permite altor state să atace granițele sale suverane, a declarat ministrul francez de externe, răspunzând declarațiilor președintelui ales al SUA, Donald Trump, despre...
Cu ocazia relansării unei versiuni 4K a filmului Se7en, un proiect la care s-a lucrat ani de zile și care pe care l-a supravegheat personal, regizorul David Fincher dezvăluie că a avut mari...
Theodor Paleologu a fost invitat de realizatorii emisiunii ”În fața ta”, jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, să adreseze un mesaj public celor care l-au votat pe Călin Georgescu.
În urmă cu un aproximativ un an, Oscar Pistorius a fost eliberat condiționat din închisoarea unde a petrecut nouă ani din pedeapsa primită pentru uciderea fostei sale iubite, Reeva Steenkamp.
„Unde sunt toți?” este o întrebare devenită celebră, rostită de fizicianul Enrico Fermi, în timp ce se îndrepta către masa de prânz alături de colegii săi, discutând despre existența...
O echipă de cercetători de la Caltech a identificat două tipuri distincte de neuroni în abdomenul șoarecilor care par să controleze diferite aspecte ale digestiei.
Într-o opinie publicată în The Independent, Helen Coffey, senior-editor al secțiunii de Lifestyle a cotidianului britanic, expune motivele pentru care a hotărât să nu se mai lase cuprinsă de...
Uleiurile extrase din semințe, cum ar fi uleiul de floarea-soarelui, uleiul de struguri, uleiul de canola și uleiul de porumb, ar putea fi elementele care stau la baza declanșării unor inflamații...
Regizorul american Francis Ford Coppola, cunoscut cinefililor și pentru realizarea capodoperei „Nașul”, a simțit nevoia să își prezinte scuzele pentru tendința pe care a declanșat-o la Hollywood, ...
Într-un studiu publicat de revista academică Modern Radar, cercetătorii chinezi anunță o descoperire majoră în procesul de detectare al submarinelor, una care se apropie de ceea ce putea fi definit...
Descrisă drept o comoară națională a Regatului Unit, o regină a scenei și ecranului, actrița Judi Dench dezvăluie că papagalui ei nu e chiar atat de formal în modul în care o abordează, ba chiar e...
Premierul maghiar Viktor Orbán a comentat situația din România, după ce primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de un candidat cu apariții rare în mainstream-media, dar beneficiind de...
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA recomandă efectuarea a aproximativ 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată pe săptămână, adică aproximativ 20 de minute pe...
Sardinia, insula italiană din Marea Mediterană, este prima care a fost definită drept „Blue Zone” - o regiune unde oamenii trăiesc mai mult și mai sănătos decât în restul lumii.