Foto Leylah Fernandez, calificată în finală la US Open 2021. Tânăra reușește încă o surpriză și o elimină pe redutabila Aryna Sabalneka

leylah fernandez sta ghemuita in varful pantofilor de sport si tipa de fericire
Leylah Fernandez s-a calificat în finala US Open 2021 după o victorie în fața Arynei Sabalenka, nr. 2 WTA Foto: Profimedia Images

Leylah Fernandez, aflată pe locul 73 WTA, s-a calificat în finala US Open 2021 învingând-o pe Aryna Sabalenka din Belarus, cap de serie numărul 2 și nr. 2 mondial, la capătul unui meci de două ore și 20 de minute, încheiat cu scorul de 7-6 (3), 4-6, 6-4.

Parcursul de succes la canadiencei care abia a împlinit 19 ani a continuat astfel la US Open, tânăra și neînfricata sportivă ajungând în prima sa finală de Grand Slam. Ea a obținut a treia victorie în ultimele două săptămâni împotriva unei jucătoare din Top 5 WTA și a învins la rând patru sportive considerate cap de serie.

2021 US Open in New York
Leylah Fernandez (stânga) a reușit să se impună în fața Arynei Sabalenka, nr. 2 WTA, în semifinalele US Open 2021 Foto: Profimedia Images

Leylah Fernandez, care a împlinit luni 19 ani, este acum a doua canadiancă din ultimii trei ani care ajunge în finala US Open, alăturându-se campioanei din 2019, Bianca Andreescu, care a câștigat titlul la 18 ani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Leylah Fernandez a ajuns în semifinalele ultimului turneu de Mare Șlem al anului după ce a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina, cea care o eliminase pe românca Simona Halep în optimile de finală ale US Open. Însă Leylah Fernandez deja intrase în luminile rampei după ce a reușit să elimine nume „grele” la US Open, inclusiv pe campioana en-titre Naomi Osaka. „Victimele” neînfricatei și necruțătoarei canadience au fost:

Ana Konjuh (nr. 88 WTA): 7-6, 6-2

Kaia Kanepi (nr. 70 WTA): 7-5, 7-5

Naomi Osaka (nr. 3 WTA): 5-7, 7-6, 6-4

Angelique Kerber (nr. 17 WTA): 4-6, 7-6, 6-2

Elina Svitolina (nr. 5 WTA): 6-3, 3-6, 7-6

2021 US Open in New York
Aryna Sabalenka, moment de nervozitate în timpul semifinalei de la US Open 2021 pierdute în fața canadiencei Leylah Fernandez Foto: Profimedia Images

Acum, își adaugă în palmares și victoria în fața Arynei Sabalenka, nr. 2 mondial. În ciuda fizicului său impunător, cu statura sa de 1,82 m, belarusa nu și-a putut găsi ritmul în fața impetuoasei Leylah Fernandez (care are 1,68 m), iar Sabalenka a avut momente de nervozitate în timpul partidei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

S-a născut o stea

Fernandez a venit la US Open cu rezultate destul de modeste: victoriile strânse împotriva fostelor jucătoare din Top 20 Ana Konjuh și Kaia Kanepi, în primele două tururi de la New York, au fost primele victorii consecutive de când a câștigat primul său titlu WTA la simplu, la Monterrey, în martie.

Însă pe măsură ce turneul a înaintat, Fernandez a strălucit tot mai tare. După eliminarea lui Naomi Osaka în turul al treilea, a reușit o victorie importantă în fața lui Angelique Kerber, fostă nr. 1 mondial și fostă campioană la US Open.

Adăugându-le pe Svitolina și Sabalenka pe lista adversarelor învinse, Fernandez devine cea mai tânără jucătoare care a învins trei jucătoare din Top 5 la un turneu de Grand Slam, de când Serena Williams a reușit această performanță la US Open 1999, când a și obținut titlul.

leylah fernandez profimedia-0631321575
Leylah Annie Fernandez, a doua canadiancă, după Bianca Andreescu în 2019, care reușește calificarea în finala US Open Foto: Profimedia Images

Născută la 6 septembrie 2002, canadianca Leylah Fernandez provine dintr-o familie de imigranți, ca și Emma Răducanu sau Bianca Andreescu. Tatăl lui Fernandez, Jorge, este din Ecuador și este un fost jucător de fotbal. Mama ei este cetățean canadian de origine filipineză. Leylah Fernandez vorbește fluent engleza, franceza și spaniola.

Finala US Open 2021 ar putea fi una a marilor surprize, pe care nimeni n-o anticipa. Adversara canadiencei Leylah Fernandez ar putea fi Emma Răducanu, britanica mai tânără cu un an decât ea, care deja a scris istorie, pentru că este prima jucătoare venită din calificări care ajunge în semifinalele turneului american. Meciul ei cu Maria Sakkari din Grecia era în desfășurare la ora editării acestei știri, iar tânăra cu origini românești câștigase lejer primul set, cu 6-1, în 36 de minute.

Editor : Luana Pavaluca

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate