Canada se alătură țărilor care boicotează diplomatic Jocurile Olimpice de la Beijing

Data publicării:
Premierul canadian Justin Trudeau. vorbeste in parlament
Premierul canadian Justin Trudeau. Foto: Profimedia

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat miercuri un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, după ce Statele Unite, Marea Brianie şi Australia au anunţat măsuri similare pentru jocurile de iarnă care vor începe pe 4 februarie.

„Suntem profund îngrjorați de încălcări ale drepturilor omului de către guvernul chinez”, a spus premierul canadian, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, cel puţin un milion de uiguri şi membri ai altor minorităţi turcofone, în special musulmane, sunt încarceraţi în lagăre în Xinjiang. China este acuzată că sterilizează femeile cu forţa şi că impune munca forţată.

Beijingul susţine că lagărele sunt centre de formare profesională menite să-i îndepărteze de radicalizare pe cei aduşi aici.

SUA au fost prima țară care a anunțat nu va trimite niciun reprezentant diplomatic la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 de la Beijing.

„Administrația Biden nu va trimite niciun diplomat sau reprezentant oficial la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 de la Beijing și la Jocurile Paralimpice, din cauza genocidului și crimelor împotriva umanității care au loc în Xinjiang”, a spus luni Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Dacă ar fi prezentă la Beijing, „reprezentanţa diplomatică americană ar trata aceste Jocuri ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în pofida încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi a atrocităţilor Chinei în Xinjiang. Şi pur şi simplu nu putem face aceasta”, a mai spus Psaki.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...