El Chapo, celebru pentru evadările sale, caută acum o nouă cale să iasă din închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Joaquin "El Chapo" Guzman
El Chapo. Foto: Getty Images

Lordul mexican al drogurilor Joaquin Guzman, alias “El Chapo”, încearcă o nouă cale de a ieși din închisoare. El Chapo, cunoscut pentru evadările sale spectaculoase, se află acum la un penitenciar de maximă securitate din Colorado, Statele Unite, unde ispășește o pedeapsă cu închisoarea pe viață, plus un bonus de 30 de ani, relatează CNN.

Domnul Guzman rămâne concentrat pe apelul său, la care lucrăm acum", a declarat pentru CNN Mariel Colon, avocatul lui Guzman.

Colon și echipa sa de avocați intenționează să depună apelul, care ar putea să anuleze condamnarea lui Guzman, înainte de termenul limită din 21 august.

Dar agentul special antidrog DEA Ray Donovan spune că șansele ca „El Chapo” să iasă din închisoare sunt minime.

Un lucru pe care trebuie să-l înțelegeți despre proces este că există un munte de probe împotriva lui El Chapo, a spus Donovan, care și-a petrecut o mare parte din cariera lui urmărindu-l pe lordul mexican al drogurilor.

Și există mult mai multe împotriva Cartelului Sinaloa, încât, în opinia mea, nu cred că are șanse de a câștiga apelul”, a adăugat el.

El Chapo” a fost transferat în 2019 la penitenciarul Supermax din Colorado, considerat a fi cel mai sigur penitenciar din Statele Unite și de unde nu a evadat nimeni. Închisoarea este cunoscută și sub numele de “Alcatrazul Munţilor Stâncoşi”.

El fusese prins în 2016, după o evadare spectaculoasă dintr-o închisoare de maximă securitate din Mexic.

Guzman evadase în iulie 2015 din închisoarea de maximă securitate Altiplano, din apropierea capitalei, parcurgând un tunel de 1,5 kilometri cu ajutorul unei motociclete fixate pe șine. Tunelul pornea din zona dușului din celula sa – singura zonă care nu era supravegheată video – și avea ieșirea într-o casă aflată în construcție. Tunelul – cu o înălțime de 1,7 metri și lățime de 75 de centimetri - era săpat la zece metri sub pământ, iar Guzman s-a folosit de o scară ca să coboare. Tunelul era echipat cu lumină artificială, sistem de ventilație și era făcut din materiale de construcție de calitate.

Nu a fost prima oară când Guzman a evadat din închisoare. O mai făcuse și în 2001, fiind prins apoi în 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri