Politico: „Răufăcătorii” de care trebuie să ne temem în 2017

Data actualizării: Data publicării:
celebration day in new york city
Foto: Gulliver/ Getty Images

Anul 2017 s-ar putea să fie chiar mai rău decât 2016, spun jurnaliștii de la Politico, existând mai multe zone de unde ar putea izbucni crize care să ducă la o creștere a sentimentului anti-european și la o rupere a relațiilor internaționale așa cum le știam până acum. În acest context, Politico a întocmit o listă a „răufăcătorilor” de care trebuie să ne temem în acest an. Pe listă nu se află „suspecții de serviciu” precum președintele rus Vladimir Putin, liderul turc Recep Erdogan, sau președintele-ales al SUA Donald Trump și nici măcar reprezentanta extremei drepte din Franța, Marine Le Pen. În schimb, Politico prezintă o listă de „personaje secundare” care pot influența opinia publică în mod negativ, pot interveni în alegerile electorale din alte țări, sau pot dăuna relațiilor internaționale.

celebration day in new york city
Foto: Gulliver/ Getty Images
  1. Editorii tabloidelor britanice

The Sun, Daily Mail și Daily Express influențează extraordinar de mult opinia publică din Marea Britanie și sunt de părere că Brexit-ul este unul dintre cele mai bune lucruri care i s-a întâmplat țării. Puterea tabloidelor de a submina negocierile cu UE într-o asemenea măsură încât premierul Theresa May să nu aibă altă opțiune decât să accepte condițiile cele mai dificile de Brexit, care să nu avantajeze din Marea Britanie nici UE, nu trebuie subestimată.

daily mail captura mita vamesi
Foto: captura Daily Mail, articol despre Romania

Tabloidele britanice au scris despre criza refugiaților într-un mod isteric, iar drept consecință un compromis cu Uniunea Europeană cu privire la libera circulație cu greu poate fi atins. De asemenea, tabloidele urmăresc să saboteze orice înțelegere în care Marea Britanie ar urma să plătească prea mult la bugetul UE sau care să crească perioada de tranziție, relatează Politico.

  1. Șefii ligilor de fotbal din China

China a început să cheltuiască „obscen” de mulți bani pentru a racola talente din ligile de fotbal europene. „Piața chinezească este un pericol pentu noi toți”, a spus managerul echipei Chelsea. Antonio Conto. Agenții chinezi sunt dispuși să cheltuiască sume mari de bani pentru a convinge fotbaliști talentați din Europa să vină să joace pentru echipele lor. Faptul că China este considerată un fel de „pigmeu” al fotbalului mondial este o rușine pentru președintele Xi Jinping, iar această cheltuială de bani se face cu acordul său.

  1. Michael Flynn

Locotenentul-general pensionat din Armata SUA este consilierul pe chestiuni de securitate națională al președintelui-ales Donald Trump. Flynn crede că SUA se află în conflict cu o „Alianță a Dușmanilor” din care fac parte Coreea de Nord, China, Siria, Cuba, Bolivia, Venezuela și Nicaragua.

President-Elect Trump Holds Meetings At Trump Tower In New York
Foto: Gulliver/ Getty Images

Are legături strânse cu Putin și cu rețeaua de televiziune RT, controlată de Kremlin. De asemenea, ceea ce este mai alarmant este discursul său anti-musulmani.

  1. Beppe Grillo

Fondatorul Mișcării 5 Stele din Italia este un politician inventiv, scrie Politico. Un exemplu al acestei inventivități îl reprezintă ziua „V-Day” (V-ul provine de la o înjurătură în italiană n.red) din 2007, în care el și partenerii săi au numit și au ocărât toți politicienii care exercitau o funcție publică în ciuda faptului că erau cercetați pentru fapte de corupție. De atunci, Grillo a adunat în jurul său o armată loială de activiști, scrie Politico, și a reușit ca două tinere politiciene să fie alese în funcțiile de primari ai orașelor Roma și Torino.

beppe grillo

Partidul fondat de fostul actor de comedie a reușit să ajungă, în ultima alegerilor, a treia forță politică din Italia. Beppe Grillo a adunat voturi atât din partea alegătorilor de dreapta, cât şi a celor de stânga, cu un program considerat populist de către adversarii săi, incluzând între altele stoparea finanţării publice a partidelor politice, introducerea unui venit minim de 1.000 de euro şi promisiunea unui referendum asupra euro. 

Citiți și: EXCLUSIV. Pe cine susține Beppe Grillo la alegerile din România

  1. Jarosław Kaczyński

Liderul Partidului Lege și Dreptate din Polonia este, probabil, cel mai anti-european politician din Uniunea Europeană. El a atacat „birocrația oribilă” de la Bruxelles, despre care a spus că reprezintă „un efort instituționalizat de a submina statele naționale”. Fostul premier al Poloniei a fost descris recent de Lech Walesa drept o persoană „periculoasă și iresponsabilă”.

Jaroslaw Kaczysnki To Run For President
Foto: Gulliver/ Getty Images

Kaczyński dezbină Polonia, scrie Politico, prin subminarea statului de drept și a libertății presei. El ar putea candida împotriva lui Donald Tusk pentru șefia Consiliului European. Polonia a fost copilul minune dintre țările care au aderat mai recent la UE. Acum, din cauza lui Kaczyński, a devenit copilul problemă, concluzionează Politico. 

6. Carles Puigdemont

Carles Puigdemont, președintele guvernului din Catalonia, încearcă să organizeze un referendum pentru independența de Spania anul viitor. Atât Guvernul Spaniei cât și Curtea Constituțională a țării au spus că o astfel de mișcare este ilegală, deoarece chestiunile care țin de cetățenii spanioli trebuie decise de toți spaniolii, nu doar de o parte.

Catalan Independence Rally In Barcelona
Foto: Marș de independență al cetățenilor din Catalonia. Gulliver/ Getty Images

Dorința Cataloniei pentru independență ar putea pune instituțiile europene și alte guverne din Europa în situația în care să aleagă o parte pe care să o sprijine.

  1. Wilbur Ross

Secretarul pentru Comerț propus de Donald Trump nu a primit atât de multă atenție precum o altă figură controversată din Administrația Trump, Rex Tillerson. Wilbur Ross reprezintă un pericol imediat pentru Europa și unul pe termen lung pentru China, relatează Politico. Ross vine din industria de oțel.

President-Elect Donald Trump Holds Meetings At Trump Tower
Foto: Gulliver/ Getty Images

El s-a declarat în favoarea acordurilor bilaterale nu regionale. În acest context, este puțin probabil ca acordul TTIP să fie încheiat. De asemenea, Ross a vorbit deschis despre posibilitatea unui acord de liber schimb cu Marea Britanie după Brexit. Wall Street Journal a scris că Ross are o abordare mercantilă asupra comerțului care ar putea intra în conflict cu Europa.

  1. Hackerii ruși

Anul 2016 a fost marcat de scandalul privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA prin intermediul atacurilor cibernetice. Hackerii acționează din interiorul unei societăți închise împotriva unei societăți deschise, pentru a semăna haos prin dezinformare. După victoria lui Donald Trump este clar că hackerii ruși își vor testa metodele și în arena electorală europeană, unde vor încerca să diminueze încrederea cetățenilor europeni în libertatea de exprimare și în democrație. Pe lângă problemele pe care Brexit-ul le aduce asupra menținerii blocului comunitar, cetățenii europeni așteaptă acum alegerile din Germania și Franța, predispuse și ele atacurilor cibernetice.

9. Nicolas Sarkozy

Fostul președinte francez ar putea reveni în viața politică pentru a juca rolul de reprezentant al valului anti-european din Franța. Politico scrie că Nicolas Sarkozy ar putea reprezenta alternativa la orice candidat care va câștiga alegerile prezidențiale din Franța, indiferent că este Francois Fillon sau Emmanuel Macron, care potrivit analiștilor nu se va ridica la așteptările francezilor.

Nicolas Sarkozy Honoured with the 'Toison de Oro' at The Royal Palace in Madrid
Foto: Gulliver/ Getty Images

Sarkozy ar putea oferi un plan pentru „Frexit” mult mai viabil și popular decât cel propus de Marine Le Pen. „Europa ar trebui să se înfioare: Este un lider laș, care s-a lăsat intimidat de Putin”, a scris Politico. 

  1. Martin Selmayr

Șeful de cabinet al președintelui Comisiei Europene, Martin Selmayr, este considerat puterea din spatele tronului lui Juncker. Nu este un funcționar docil, dimpotrivă s-a arătat dispus să confrunte și chiar să își bată joc de ministere naționale și de alți lideri, după cum s-a văzut în interacțiunile sale cu ministrul de Finanțe german Wolfgang Schäuble și fostul premier italian Matteo Renzi.

twitter martin selmayr si juncker
Foto: Twitter

Este cunoscut faptul că blochează inițiative pe care nu le susține, chiar și atunci când echipe întregi de comisari nu sunt de acord cu el: de exemplu plângerile formulate de Uber și Aribnb. Însă mâna lui de fier începe să îi enerveze pe comisarii europeni și pe alți oficiali. Fosta vicepreședintă bulgară a Comisiei Europene, Kristalina Georgieva, a spus că are o influență „otrăvitoare” în Comisie. Nu este un secret că Selmayr urmărește consolidarea unei Europe federale puternice. Întrebarea este, potrivit Politico: „dacă va distruge el UE, avem determinarea necesară pentru a crea o nouă Uniune?”.

  1. Margrethe Vestager

O eroină a stângii anti-corporatiste din Europa, comisarul pentru competiție din Danemarca este o alegere controversată pentru această listă, recunoaște Politico. Însă, deciziile ei privind o serie de cazuri încărcate politic ar putea dăuna relațiilor internaționale.

Margrethe Vestager
Foto: Wikipedia

Cum va reacționa Administrația Trump la o taxă claw back impusă companiei Amazon? Sau amenzile imense pentru Google, al cărui director este un apropiat de-al lui Trump? O decizie dură contra Google va fi întâmpinată cu entuziasm în anumite orașe europene, însă la Washington spiritele s-ar putea inflama. De asemenea, dacă nu este atentă, deciziile ei ar putea duce la adâncirea tensiunilor dintre Marea Britanie și UE și la creșterea sentimentului anti-UE în Franța.

  1. Geert Wilders

Wilders este liderul Partidului pentru Libertate din Olanda, o țară liberală și tolerantă care devine tot mai puțin tolerantă și liberală cu fiecare zi care trece din cauza eforturilor depuse de acest politician, scrie Politico.

Right-Wing Dutch MP Geert Wilders Hold Press Conference As Anti-Islam Party Launches In Perth
Foto: Gulliver/ Getty Images

Discursul său este unul anti-islam și se proclamă un apărător al valorilor Occidentului. A cerut interzicerea Coranului și închiderea tuturor moscheilor din Olanda.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri