Membru al grupului UB40, diagnosticat cu tumoare cerebrală

Data publicării:
ub40

Brian Travers, membru fondator şi saxofonist al grupului UB40, a fost diagnosticat cu tumoare cerebrală şi s-a retras din turneul prin care trupa marchează patru decenii de activitate, scrie BBC.

Analizele au arătat că membrul grupului fondat în Birmingham are două tumori, după ce a suferit un atac pe 19 martie.

El va fi supus unei intervenţii chirurgicale vineri, în ziua în care turneul urmează să înceapă.

Muzicianul a spus că va fi prezent în spirit şi că singurul lucru pe care şi-l doreşte este să revină în muzică.

UB40 a confirmat că va începe turneul la Portsmouth fără Travers. „Suntem trişti că Brian, prietenul nostru de-o viaţă şi membru fondator al UB40, nu ne poate însoţi în turneul aniversar din Marea Britanie. Ştim că îi va fi simţită lipsa, dar sănătatea lui este pe primul loc şi suntem convinşi că prietenii şi fanii noştri ni se vor alătura în urări ca Brian să se însănătoşească rapid şi să revină alături de noi”.

„Am avut o viaţă minunată, fără regrete şi nu am ce să adaug pe lista ultimelor dorinţe decât să îmi revin şi să mă întorc la ce iubesc, să cânt pentru oricine vrea să asculte şi să mă exprim prin pictură şi sculptură. A fost un privilegiu şi mulţumesc tuturor pentru ocazia de a trăi visul”, a transmis Travers, care a spus că trupa a lucrat din greu pentru a pregăti turneul şi că îşi va încuraja colegii de pe patul de spital. 

În vara anului trecut, UB40 a concertat şi la Bucureşti.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri