Rusia invocă din nou opțiunea nucleară. Kremlinul acuză Europa de militarism agresiv

Data publicării:
peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov / Sursa foto: Profimedia Images

Kremlinul a acuzat miercuri ţările europene că se angajează într-un militarism agresiv şi a făcut din nou aluzie la posibila utilizare a armelor nucleare de către Rusia, relatează DPA, preluată de Agerpres.

Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Desigur, este foarte greu de prevăzut ceva pe fondul unei astfel de stări emoţionale, la limita iraţionalităţii care domneşte pe continentul european", a adăugat el, potrivit agenţiilor de presă ruse.

În acest context, Peskov a subliniat că doctrina nucleară recent revizuită a Rusiei prevede că şi "incitarea" de către puterile nucleare a statelor nenucleare la acţiuni ostile împotriva Rusiei constituie un act de agresiune.

Ce țări europene dețin arme nucleare

În Europa, Marea Britanie şi Franţa sunt puterile care deţin arme nucleare.

De la începutul războiului în Ucraina, declanşat de Rusia la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, oficialii ruşi au lansat în mod repetat ameninţări cu arma nucleară pentru a descuraja sprijinul occidental pentru Ucraina, notează DPA.

În pofida refuzului continuu al Rusiei de a face compromisuri în cadrul negocierilor pentru a se pune capăt conflictului, Peskov a dat vina din nou pe Ucraina pentru lipsa de progrese.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a cerut tuturor ţărilor să exercite presiuni asupra Kievului pentru ca acesta să revină la masa negocierilor. Aceasta în timp ce surse din cadrul delegaţiei ucrainene la ultima rundă de discuţii de la Istanbul în iunie au declarat pentru agenţia Unian că emisarii Moscovei veniseră doar să prezinte "cerinţele maximale" ale lui Putin, adică "capitularea" şi nu au dorit să asculte punctul de vedere ucrainean, convenindu-se în cele din urmă doar asupra schimbului de prizonieri de război şi de trupuri.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni noi livrări de arme către Ucraina, inclusiv rachete de apărare antiaeriană Patriot, care vor fi plătite de ţările europene membre ale NATO. 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât îți crește salariul pentru fiecare prag de vechime. Cum se aplică majorările din noua Lege a...
Digi FM
„Anna, ţine-ţi prostul acasă!" Reacţii după ce un bărbat a desenat o declaraţie de dragoste pe o stâncă, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lora, probleme de sănătate la 44 de ani. Artista a publicat raportul medical: „Urmează cel puțin 10 ședințe...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Matt Damon, frumoasa balului într-o rochie albastru regal, mulată pe corp. Luciana a furat atenția...
Adevarul
Reacția învățătoarei care a luat 4,90 la titularizare: „M-a trecut din iad în rai”. La ce notă a ajuns după...
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar după 40 ani munciți? Noroc cu punctele de stabilitate. Altfel, era foarte mică
Digi FM
Ce avere are Mirabela Grădinaru. Documentele partenerei lui Nicușor Dan au fost făcute publice
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Așa arată cu adevărat Soarele. Cele mai detaliate imagini realizate vreodată dezvăluie un fenomen spectaculos
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Antonio Banderas, declarație surpriză despre infarctul care i-a schimbat viața: „Cel mai bun lucru care mi...
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”