Sari la conținut

Atacurile cibernetice ale Rusiei, „un act de război”

„Un act de război” şi „ameninţare majoră, la adresa securităţii internaţionale”. Sunt expresiile folosite de congresmenii americani, pentru a descrie atacurile cibernetice, în spatele cărora s-ar afla Rusia. Şefii serviciilor de informaţii au precizat că nu pot spune cât şi dacă acestea au influenţat votul, la alegerile prezidenţiale.

James Clapper, şeful Comunităţii americane de Informaţii: „Rusia, în mod clar, şi-a asumat o postură mult mai agresivă prin înmulţirea activităţilor de spionaj cibernetic, scurgerea de date obţinute în urma acestor operaţiuni şi vizarea unor sisteme de infrastructură crucială”.

Amiralul Michael Rogers, şeful NSA: „Atacarea organizaţiilor şi sistemelor care au legătură cu sistemul nostru electoral reprezintă o mare îngrijorare. După cum ştiţi, grupurile de hackeri ruşi au deja o lungă istorie de atacuri cibernetice agresive asupra guvernelor, infrastructurii şi chiar a sistemelor electorale din alte ţări”.

Audierile din Congresul american vizează scandalul declanşat de documentele furate din calculatoarele Partidului Democrat şi ale managerului de campanie al lui Hillary Clinton. Ele au fost publicate în presă înainte de alegeri şi au pus-o astfel într-o situaţie dificilă pe candidata democrată.

James Clapper, şeful Comunităţii americane de Informaţii: „Comunitatea de Informaţii nu poate măsura impactul pe care l-au avut asupra alegerii pe care a făcut-o electoratul. Nu avem cum să facem asta”.

Având însă în vedere amploarea atacurilor, senatorii americani cred că doar oficiali ruşi de rang înalt le-ar fi putut autoriza.

John McCain, senator republican: „Nu trebuie să ne surprindă că Vladimir Putin crede că poate lansa atacuri cibernetice numeroase asupra naţiunii noastre, când a plătit un preţ atât de mic pentru invadarea Ucrainei, anexarea Crimeei, subminarea valorilor democratice şi a instituţiilor de pe cuprinsul Europei şi, bineînţeles, sprijinirea lui Bashar al-Assad să ucidă civili în Siria.

Iar fostul candidat la preşedinţia Statelor Unite a continuat: Fiecare american trebuie să fie îngrijorat de atacurile Rusiei la adresa naţiunii noastre.

Pe aceeași temă