Trump amenință că „preţul de plătit va fi teribil” dacă ostaticii din Gaza nu sunt eliberaţi

Data actualizării: Data publicării:
tunel hamas
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a avertizat luni că „preţul de plătit va fi teribil” pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi înainte ca el să preia mandatul la 20 ianuarie.

„Dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi înainte de 20 ianuarie (...), preţul de plătit va fi Teribil în Orientul Mijlociu şi pentru cei responsabili care au comis aceste atrocităţi împotriva umanităţii”, a scris preşedintele american ales pe platforma sa, Truth Social, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a anunţat luni că 33 de ostatici din Fâşia Gaza au fost ucişi în timpul războiului cu Israelul, care durează de aproape 14 luni, fără a furniza informaţii despre cetăţenia acestora, notează Reuters.

Hamas a mai adăugat că alţi ostatici au dispărut.

Israelul şi-a lansat războiul după ce luptători conduşi de Hamas au atacat comunităţi israeliene pe 7 octombrie 2023, omorând 1.200 de persoane şi luând peste 250 de ostatici, potrivit bilanţurilor furnizate de partea israeliană.

Ofensiva militară a Israelului în Fâşia Gaza a ucis peste 44.400 de palestinieni şi a determinat strămutarea celei mai mari părţi a populaţiei din enclava palestiniană.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde plăteşti parcarea în Bucureşti: diferenţa dintre liniile albastre şi albe
Digi FM
Horia Brenciu, topit după soția lui. A sărbătorit-o cu emoție și entuziasm: "Ea e Alice și cu ea mă simt ca...
Pro FM
Cum arată soția lui Șerban Copoț. Roxana și fostul membru Animal X sunt căsătoriți de 21 de ani și au trei...
Film Now
Răsturnare de situație în cazul Victoriei Jones. Fiica lui Tommy Lee Jones ar fi fost însărcinată cu trei...
Adevarul
Român din Suedia, surprins de iarna extremă: „Sunt confuz, nu plânge nimeni că drumul e necurățat?”
Newsweek
Casa de Pensii anunță schimbări la vechimea în muncă de la 1 iulie 2026. „Pensionarii trebuie să se grăbească”
Digi FM
Ce s-a întâmplat după ce un copil de 9 ani a băgat un termometru în cuptor. A vrut să-și păcălească mama că...
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Rosie Huntington-Whiteley, șic la brațul lui Jason Statham, la premiera „Shelter”. Când intră în...
UTV
Doinița Oancea s-a confruntat cu probleme de sănătate în Thailanda. „Eram destul de avariată”