Galerie Foto „Cea mai urâtă fântână din lume” a fost inaugurată la Viena. „Doar atât s-a putut pentru 1,8 milioane de euro”

Data actualizării: Data publicării:
O fântână „urâtă” şi „scumpă” stârneşte controverse la Viena. Foto: Profimedia
O fântână „urâtă” şi „scumpă” stârneşte controverse la Viena. Foto: Profimedia

„Unde se află cea mai urâtă fântână din lume? La Viena, în Austria!”. Inaugurată la sfârşitul lunii octombrie, noua fântână, criticată şi pentru costul ei exagerat, continuă să facă valuri, suscitând glume şi furie pe reţelele de socializare, relatează AFP.

O fântână „urâtă” şi „scumpă” stârneşte controverse la Viena. Foto: Profimedia
O fântână „urâtă” şi „scumpă” stârneşte controverse la Viena. Foto: Profimedia

„O ruşine!”, „Ce oroare!'', „E o glumă?'' - au scris internauţii austrieci după ce au privit monumentul din beton compus din 33 de personaje, care par modelate de nişte copii de grădiniţă şi sunt dispuse în jurul unui jet de apă

Fântâna a fost comandată de municipalitatea social-democrată cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la aprovizionarea oraşului cu apă de izvor, un sistem excepţional, cu care Viena se mândreşte.

Lucrarea a fost inaugurată cu mare fast într-un cartier defavorizat pe 24 octombrie de primarul Michael Ludwig, care o consideră „interesantă”, alături de preşedintele ecologist austriac Alexander Van der Bellen, relatează Agerpres.

Un colectiv vienez care poartă numele Gelitin a câştigat concursul de proiecte cu un concept care ar fi trebuit să „reprezinte responsabilitatea societăţii faţă de apă, a cărei protejare devine din ce în ce mai importantă” în contextul episoadelor de secetă severă, potrivit consilierului pentru climă Jürgen Czernohorszky.

Dar această fântână contemporană nu este pe gustul tuturor. Pe reţeaua, utilizatorii subliniază contrastul de stil comparând-o cu o fântână neoclasică, apreciată pentru grandoarea sa şi care se află în faţa Parlamentului din acest oraş inclus pe lista patrimoniului UNESCO.

Un mesaj scris în engleză pe contul Culture critic şi care îşi exprimă regretul că „doar atât s-a putut pentru 1,8 milioane de euro luaţi de la contribuabili” a fost vizionat de peste 7,5 milioane de ori în această ţară cu 9 milioane de locuitori.

În plus faţă de dezbaterea recurentă asupra locului artei moderne în spaţiul public, costul monumentului reprezintă un element greu de acceptat de către vienezi. „Lux” în timp ce „costul vieţii este mega-scump”, a scris pe Facebook Herbert Kickl, liderul partidului de extremă dreapta FPO, care conduce în sondaje înainte de alegerile legislative de anul viitor.

Contactaţi de AFP, nici municipalitatea din Viena, nici cei patru autori ai sculpturilor, care formează colectivul Gelitin, cunoscut pentru creaţiile sale provocatoare, nu au reacţionat deocamdată după apariţia acestei polemici.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine