Cine este jandarmul-erou din Franța. Filmul sfârșitului său tragic

Data publicării:
jandarm

Jandarmul-erou al atacului terorist din Franţa, de ieri, a murit vineri noaptea la spital. Bilanţul victimelor atentatului urcă astfel la 4 morţi. Timp de cel puţin patru ore, un francez cu origini marocane, în vârstă de 26 de ani a ţinut ostatice mai multe persoane într-un magazin din localitatea Trebes, înainte de a fi neutralizat de trupele antitero.

Arnaud Beltrame avea 45 de ani şi era locotenent-colonel în Jandarmeria din departamentul Aude. A fost printre cei care au ajuns primii în faţa supermarketului din Trebes, acolo unde un terorist înarmat luase ostatici. El s-a oferit să se lase pe mâna atacatorului în schimbul eliberării unor prizonieri.

Francois Molins, procuror: Atacatorul a ieşit apoi din supermarket în timp ce îl ameninţa pe colonel cu arma. A cerut muniţie şi a ameninţat să arunce în aer totul dacă jandarmii intervin. A intrat apoi din nou în magazin. Din motive necunoscute, a tras de mai multe ori spre colonel care a fost grav rănit.

Asaltul trupelor speciale a durat mai puţin de zece minute. După ce s-au asigurat că suspectul nu mai reprezintă un pericol, colegii au alergat către locotenet-colonelul Arnauld Beltrame pentru a-i acorda primul ajutor. Fusese împuşcat de mai multe ori, iar unul dintre gloanţe l-a lovit în gât. În ciuda eforturilor disperate ale medicilor, el nu a mai putut fi salvat.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: El a salvat vieţi şi face onoare Jandarmeriei şi țării noastre.

Gerard Collomb, ministrul francez de Interne: Locotenent-colonelul şi-a lăsat telefonul deschis pe masă şi aşa am putut auzi tot ce se întâmplă. Aşa am auzit focurile de armă şi trupele speciale au decis să intervină.

De şase ani, Arnauld Beltrame era cavaler al Legiunii de Onoare. Ca o ironie a sorţii, în decembrie anul trecut, a fost cel care condus un exerciţiu de simulare a unui atentat în Carcassonne. Scenariul ales - tocmai un atac în masă într-un supermarket.

Desfășurarea atacului terorist:

  • Teroarea a pus stăpânire pe departamentul francez Aude, înainte de orele prânzului. Un bărbat înarmat, un francez cu origini marocane, care jurase credinţă grupării teroriste Stat Islamic, încearcă să fure o maşină, îl împuşcă pe şofer şi pe pasagerul acestuia, mai apoi trage şi asupra unei patrule a poliţiei. Din Carcassonne, suspectul pleacă mai departe. Ajunge în Trebes, intră într-un supermarket şi ia mai mulţi oameni ostatici. Teroarea durează aproximativ cinci ore şi se termină cu intervenţia trupelor speciale care îl neutralizează pe teorist.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu ultima pensie a unei persoane decedate. Cine poate încasa legal banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
Directoarea unui colegiu de top din București susține că nota 10 nu garantează succesul: „Sunt elevi care în...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei