O femeie a lansat o alertă falsă cu bombă pe aeroportul din Geneva pentru că nu voia ca soțul ei să plece

Data publicării:
aeroport geneva-1

„Ieri (marţi – n.r.) seară, o femeie a sunat la serviciile vamale elveţiene de la aeroportul Geneva. Ea a spus că astăzi (miercuri – n.r.), o persoană care are o bombă va fi în sectorul francez al aeroportului”, a anunţat Parchetul din Geneva, potrivit Reuters, citat de News.ro.

Autorităţile elveţiene au identificat numărul ca fiind din Annecy (Franţa), localitate aflată la circa 45 de kilometri distanţă de Geneva. Poliţia franceză a descins la adresă.

„(Ofiţerii – n.r.) au găsit o femeie care a recunoscut că a dat telefon şi a explicat că vrea să îşi împiedice astfel soţul să plece”, se arată în comunicat.

Autorităţile au deschis o procedură penală împotriva femeii.

Ameninţarea a dus la o sporire impresionantă a măsurilor de securitate de pe aeroport. Ofiţeri înarmaţi cu mitraliere au patrulat zona, iar maşinile care se apropiau erau oprite şi verificate, astfel că pasagerii au întârziat.

Majoritatea intrărilor în aeroport au fost închise, iar fluxul de pasageri a fost direcţionat pe numai câteva uşi, unde poliţişti înarmaţi au verificat din nou documentele de identitate.

Atacurile teroriste și alertele din ultima vreme au pus Europa pe jar. Marea Britanie se teme de un atac terorist. Serviciile de securitate din arhipelag au anunţat că menţin nivelul de alertă la gradul „sever”, ceea ce înseamnă că un atac poate avea loc oricând. Autorităţile britanice au sporit măsurile de securitate în locurile publice, inclusiv in preajma lăcaşurilor de cult. Oamenilor li se recomandă să fie vigilenţi şi să anunţe orice li se pare suspect. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichetele de masă nu ajung doar în contractul de muncă. Unde mai trebuie să fie înregistrate
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Totul despre "Michael", filmul despre Michael Jackson. Fiica regelui pop e nemulțumită de proiect: "Am spus...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...