Scandal în Italia din cauza planului de pandemie care permite medicilor să aleagă pe cine salvează și pe cine nu

Data actualizării: Data publicării:
doctor şi pacient bolnav de coronavirus în secţie ATI din Lombardia, Italia
Secţie ATI dintr-un spital din Lombardia, Italia. Foto: Profimedia Images

Ministrul italian al sănătății este criticat din cauza schimbării planului de pandemie din această țară, vechi din 2006. Proiectul include și o prevedere potrivit căreia medicii pot alege pe cine salvează și pe cine nu, în cazul în care nu vor fi resurse suficiente pentru toți pacienții, relatează The Guardian.

Italia nu și-a mai actualizat planul de pandemie din 2006. Se crede că absența unui plan adecvat a contribuit la numărul uriaș de decese din Italia din cauza pandemiei de coronavirus - peste 79.000.

În primăvară, când primul val făcea ravagii în Italia, medicii chiar au fost nevoiți să facă alegeri dure, pentru că nu aveau nici suficiente paturi, nici suficiente medicamente, nici suficient personal, iar mulți au decis să-i trateze pe cei care aveau șanse mai mari de supraviețuire.

Proiectul planului de pandemie pentru 2021-23, consultat de Guardian, stipulează că, deși angajații din domeniul sănătății sunt obligați să ofere pacienților cele mai bune și mai adecvate îngrijiri, există circumstanțe care pot face necesară prioritizarea.

Dezechilibrul dintre nevoi și resursele disponibile poate face necesară adoptarea criteriilor de triaj în accesul la tratament” și, prin urmare, „în cazul penuriei de resurse, acestea ar putea fi alocate pentru a oferi tratamentul necesar acelor pacienți au cele mai mari șanse”, potrivit proiectului.

Proiectul a fost însă aspru criticat în Italia, mai multe voci spunând că Italia trebuie să fie mai bine pregătită, astfel încât medicii să nu fie nevoiți să recurgă la un astfel de triaj.

Matteo Renzi, fostul prim-ministru care conduce acum Italia Viva, un mic partid din coaliția de guvernământ, a scris pe Twitter: „Dacă resursele sunt puține, trebuie să alegi pe cine îngrijești. Am o idee mai simplă. Dacă resursele sunt limitate, putem lua de la Mecanismul European de Stabilitate. Ce e atât de greu de înțeles?”

De luni întregi, MES a fost subiect de dispută în guvernul italian. Fondul de salvare al UE ar putea fi folosit pentru a ajuta sistemul de sănătate gestioneze pandemia de coronavirus, dar unul dintre partenerii din coaliție, Mișcarea Cinci Stele, s-a opus motivând că încalcă suveranitatea națională a Italiei.

Ettore Rosato, deputat în Italia Viva, a scris pe Facebook că posibila politică de triaj este „o imensă rușine pentru țară”.

O sursă din Ministerul italian al Sănătății a declarat ziarului italian Corriere della Sera că „proiectul informal” a fost distribuit părților interesate pentru a „colectea informații și a fi supus modificărilor”.

La pagina 19 a proiectului, ministerul recunoaște că „planul existent a fost modificat în 2006 și a fost valabil până acum”.

Planul învechit este un element cheie în anchetele preliminare desfășurate de procurorii din Bergamo - provincia din Lombardia cel mai grav afectată în timpul primului val al pandemieicare investighează o eventuală neglijență penală a autorităților. Procurorii l-au interogat deja pe ministrul sănătății, Roberto Speranza, și încearcă să-i interogheze pe Giuseppe Ruocco, directorul general pentru prevenție din Ministerul Sănătății, și pe predecesorul său, Claudio D'Amario.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul ciudat prezentat de Simion! A vrut să arate diplomele de studiu, dar altceva a ieşit la iveală...
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Eurovision 2025 începe fără România și Moldova. De ce nu participăm nici anul acesta
Film Now
Christopher Schwarzenegger, despre momentul în care s-a decis să slăbească: "Am vrut să sar cu parașuta și...
Adevarul
Chiriile s-au scumpit considerabil în ultimul an. Județele în care românii plătesc cel mai mult pentru o...
Newsweek
Cum poți primi pe lângă pensia de urmaș un bonus de 37.000 lei? Casa de Pensii anunță condițiile
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
„O familie frumoasă”. Julia Roberts, alături de cei trei copii ai ei, într-o imagine inedită postată de soțul...
UTV
Daiana Anghel confirmă despărțirea de Sorin Gonțea, după 10 ani de relație: „A fost bine. Dar nu suficient de...