Serviciu de urgenţă 112 în limba română la Madrid

Data publicării:
112 madrid

La centrul de comandă al serviciului de urgenţă 112  din Comunitatea Madrid sunt preluate zilnic 15.000 de apeluri de urgenţă, cinci milioane în fiecare an. De acum înainte, cetățenii români care locuiesc în comunitatea Madrid, dar şi românii care ajung aici ca turişti pot să apeleze la 112 folosind direct limba română. Timpul de aşteptare este de maximum opt secunde.

Cei care apelează 112 Madrid trebuie să anunţe din ce ţară sunt încă din primele secunde ale discuţiei. Operatorul transferă imediat legătura unui traducător de română.

Cu ajutorul translatorului, operatorul 112 află toate informaţiile, iar sistemul electronic decide în mai puţin de un minut ce echipe de intervenţie sunt alertate.

Sistemul implementat de serviciul de urgenţă de la Madrid poate oferi sprijin apelanţilor în 80 de limbi.

"Trebuie să ai tot angrenajul funcțional. Un serviciu perfect 112 , un serviciu magnific de ambulanță, de pompieri, este o rețea completă care trebuie să funcționeze", a spus Gonzalo Quiroga Churruca, directorul 112 Madrid.

Serviciul 112 al Comunităţii Madrid acoperă o populaţie 6 milioane şi jumătate de locuitori, dintre care aproape 200.000 de români.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
450 de radare pe drumurile din România de Paștele catolic și Floriile ortodoxe. Unde vor fi amplasate
Digi FM
Loredana Groza, pe o plajă din Maldive, la apus, îmbrăcată într-o rochie cu crăpătură până la șold. Exprimă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama Loredanei la 80 de ani. Leonida Groza, rămasă văduvă recent, vacanță în Maldive alături de...
Film Now
Iubirile lui Simon Baker. Actorul din „Mentalistul”, de la relația cu o femeie mai tânără decât fiica lui la...
Adevarul
Un cunoscut medic din România a murit la doar 51 de ani, în urma unui infarct. Soția sa este cardiolog
Newsweek
Cel mai norocos pensionar. La pensie, a câștigat de 2 ori la loto. „Erau atâtea zerouri că nu înțelegam suma”
Digi FM
Marea „Păcăleală” a Universului? 78 de ani de la teoria Big Bang și întrebarea lui Hawking: „Ce se află la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
O femeie, devastată după ce și-a luat husky-ul de la salonul de câini. Nu și-a mai recunoscut câinele după...
Film Now
Aparițiile lui sunt tot mai rare de când s-a îmbolnăvit. Bruce Willis, pozat zâmbitor, într-o stare bună, la...
UTV
Connect-R face mărturisiri despre copilăria din comunism. „Eu acolo m-am îmbolnăvit de hepatită”