Tatăl lui Lionel Messi, Jorge, a murit la vârsta de 68 de ani, după o lungă suferință

Data actualizării: Data publicării:
jorge messi
Lionel Messi alături de părinții săi, . Sursa foto: x.com/TNTSportsAR

Jorge Messi, care i-a fost fiului său agent încă de când acesta avea 14 ani și l-a însoțit de la începuturile carierei până pe culmile fotbalului mondial, a murit sâmbătă dimineață într-un spital din orașul său natal, Rosario, Argentina.

După speculațiile privind starea sa de sănătate apărute în timpul Cupei Mondiale din această vară, familia Messi a transmis un comunicat în care preciza că Jorge se confruntă cu o „problemă de sănătate”, fără să dezvăluie însă natura afecțiunii, relatează BBC.

Jorge și-a ajutat fiul să devină unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile și s-a aflat în Qatar în 2022, când Lionel și-a împlinit visul de a conduce Argentina spre al treilea său titlu mondial.

Lionel Messi, în vârstă de 39 de ani, atacant la Inter Miami, a câștigat de opt ori Balonul de Aur, de patru ori Liga Campionilor cu Barcelona și zece titluri în La Liga în cele 17 sezoane petrecute la prima echipă a clubului catalan. Jorge era suporter al echipei locale Newell's Old Boys, club la care Lionel a ajuns când avea șapte ani.

Familia s-a mutat în Spania în februarie 2001, după ce Lionel a fost transferat de Barcelona la doar 13 ani. Deși mama lui Messi și cei trei frați ai săi s-au întors la scurt timp la Rosario, tatăl său a rămas alături de el la Barcelona.

„Jorge a fost pilonul și persoana care, alături de soția sa, Celia Cuccittini, a susținut cu viziune, rigoare și afecțiune cariera celui mai mare jucător din toate timpurile”, a transmis Newell's Old Boys pe X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Prezența sa constantă și rolul său de lider din culise au fost esențiale pentru a susține fiecare pas al lui Lionel, de la începuturile sale la Malvinas [academia de juniori] până pe culmile gloriei fotbalului mondial. Vă mulțumim că l-ați învățat să iubească aceste culori.” Clubul a adăugat că îi „îmbrățișează cu afecțiune pe Celia, Lionel, Rodrigo, Matias și Maria Sol, precum și pe toți cei dragi și apropiați în acest moment dificil”.

Barcelona i-a mulțumit lui Jorge „pentru devotamentul față de clubul nostru, pentru că ne-a încredințat începuturile și cei mai glorioși ani ai carierei fotbalistice a fiului său Leo”.

Federația Argentiniană de Fotbal a transmis că „deplânge profund, cu tristețe și durere, moartea lui Jorge Messi, tatăl căpitanului și simbolului nostru, Lionel Messi”. „Suntem alături de întreaga familie în aceste momente dificile și îi transmitem cea mai sinceră, caldă și afectuoasă îmbrățișare”, a adăugat federația.

Familia Messi a reacționat după ce un prezentator argentinian de televiziune a anunțat în mod fals moartea lui Jorge în timpul primului meci disputat de Argentina la Cupa Mondială din această vară.

Prezentatorul a demisionat ulterior, iar familia și-a exprimat „profundul disconfort față de lipsa de sensibilitate, respect și discreție cu care unele persoane au tratat ceea ce este, în mod strict, o chestiune privată de familie”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine