Halep a învins-o pe rusoaica Alexandrova, iar Cîrstea a trecut de Tomljanovic. Româncele, calificate în turul al 3-lea la Indian Wells

Data actualizării: Data publicării:
O jucătoare se pregătesște să sevească.
Simona Halep şi Sorana Cîrstea, calificate în turul al treilea la Indian Wells. Foto: Profimedia

Româncele Simona Halep şi Sorana Cîrstea s-au calificat, vineri, în runda a treia a turneului de tenis WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.584.055 dolari.

Halep a trecut cu 6-2, 4-6, 6-2 de rusoaica Ekaterina Alexandrova, iar Sorana Cîrstea a dispus de australianca Ajla Tomljanovic cu 6-4, 7-5.

Halep (30 ani, 26 WTA), cap de serie numărul 24, a avut nevoie de o oră şi 47 de minute pentru a trece de Alexandrova (27 ani, 52 WTA).

Dacă românca a încheiat cu 2 aşi şi 5 duble greşeli, Alexandrova a avut 2 aşi şi a comis 14 duble greşeli, însă mai puţine decât a făcut în primul tur (18).

Halep a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-2, s-a înclinat în actul secund, cu 4-6, după ce a făcut o serie de erori, iar Alexandrova şi-a ridicat nivelul şi a punctat mai mult la capitolul winners. Românca a revenit la nivelul obişnuit în setul decisiv, câştigând cu 6-2.

Halep, care a câştigat titlul la Indian Wells în 2015, o conduce pe Alexandrova în meciurile directe cu 3-2, după ce fiecare a obţinut câte o victorie în 2019, respectiv 2021.

Următoarea sa adversară va fi o jucătoare americană, Claire Liu sau Coco Gauff (cap de serie numărul 16).

Cîrstea (31 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26, a trecut de Tomljanovic (28 ani, 39 WTA) după o oră şi 35 de minute.

Tomljanovic a început în forţă şi a condus cu 3-0 şi 4-1, dar Cîrstea a revenit şi a legat cinci ghemuri la rând, impunându-se cu 6-4 în primul set. În actul al doilea, Cîrstea s-a desprins pentru scurt timp la 3-1, iar apoi a ratat o minge de meci la 5-4, însă a reuşit să închidă meciul pe serviciul adversarei, cu 7-5.

Australianca de origine croată câştigase ambele dueluri anterioare cu Cîrstea (31 ani, 27 WTA), în 2014 în calificări la Beijing, iar în 2017 în calificări la Cincinnati.

Următoarea adversară a Soranei va fi învingătoarea dintre franţuzoaica Alize Cornet, cap de serie numărul 33, şi rusoaica Ana Kalinskaia, informează Agerpres.

Cele două românce şi-au asigurat fiecare 54.400 de dolari şi 65 de puncte WTA.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine