Live

CTP: Curtea Constituțională infectează cu virusul PIV

Data publicării:

Curtea Constituțională din România este tributară politicului, iar modul de numire a judecătorilor ar trebui schimbat, consideră jurnalistul Cristian Tudor Popescu. El a explicat și de ce reacția ambasadelor străine și a Comisiei Europene poate părea slabă în chestiuni care privesc Curtea Constituțională: la ei, această instituție e sfântă și înseamnă altceva decât în România. 

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 cea mai recentă decizie a CCR, care a bulversat lumea politică și societatea. Este vorba despre decizia referitoare la demiterea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, o decizie luată la sesizarea ministrului justiției, Tudorel Toader. Curtea a hotărât că președintele Iohannis trebuie să dea curs solicitării de a o schimba din funcție pe șefa DNA și trebuie să semneze un decret în acest sens.

Reacția ambasadelor străine și a Comisiei Europene a fost, în ciuda aprecierii de care se bucură Laura Codruța Kovesi, fie că nu comentează, fie că este o problemă internă a României. „E firesc, a comentat Cristian Tudor Popescu, pentru că acolo, Curtea Constituțională e sfântă. Înseamnă altceva decât în România. Să ne amintim anul 2012, când principiul a fost același: nu puteți trece peste hotărârile CCR. Acesta a fost principiul și al Statelor Unite, și al Uniunii Europene în chestiunea referendumului de suspendare a lui Traian Băsescu”, a arătat CTP.

„La noi, Curtea Constituțională este altceva. Este o uneală. O unealtă din panoplia puterii politice. În 2012, Curtea Constituțională de atunci, cu majoritatea ei politică băsesciană, a pulverizat voturile a 7,4 milioane de cetățeni. Acum, o altă Curtea Constituțională, aceeași, dar în altă componență politică, cu o altă majoritate politică, a pulverizat voturile a 6 milioane de cetățeni, adică acei cetățeni care l-au votat pe președintele Klaus Iohannis în 2014 ca să îi reprezinte. Iar Curtea Constituțională îi împiedică pe președintele Klaus Iohannis să își reprezinte alegătorii, pentru că președintele nu are, potrivit Curții Constituționale, nimic de făcut (...), este redus la un iscălitor”, spune Cristian Tudor Popescu.

Judecătorii Curții Constituționale nu reprezintă nimic altceva decât majoritatea parlamentară, structura politică a Parlamentului, CCR nu este organ ales, nu reprezintă cetățenii. „Fiecare vine cu omul lui”, spune CTP.  De aceea, în opinia jurnalistului, cea mai logică formulă ar fi aceea prin care judecătorii constituționali să fie aleși dintre  judecători și de către judecători, ar trebui să fie numiți judecători având în spate niște ani de experiență, o biografie profesională impresionantă. „Altfel știți ce face CCR acum și ce a făcut și în 2012? CCR infectează cu virusul care ar trebui să se numească nu HIV, ci PIV, adică political immunodeficiency virus, deci virusul imunodeficienței politice. Această Curte este infestată cu acest virus al imunodeficienței politice, nu are mecanisme de apărare imunitară în fața politicului și comite conștient acțiunea de a infecta un alt organism cu acest virus, adică magistrații, justiția”, a punctat Cristian Tudor Popescu. 

Urmăriți-i întregul comentariu în materialul video de mai sus.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Turcia îl sprijină pe Mark Rutte pentru șefia NATO

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Veteranilor de Război: „Respect etern eroilor noștri veterani!”

Traian Băsescu, despre candidatura lui Iohannis la NATO: „Nu are nicio șansă”

Ciolacu, despre şansele lui Iohannis la şefia NATO: Atuul preşedintelui este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale

Partenerii noștri