Industria hârtiei din România, sub presiune: scade competitivitatea, iar locurile de muncă și investițiile sunt în pericol
Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie – ROMPAP, care reprezintă 23 de companii din sector, atrage atenția asupra riscurilor care planează asupra viitorului industriei hârtiei și cartonului din România, respectiv costurile energetice excesive și exporturile masive de maculatură.
Potrivit unui comunicat de presă, emis marți, costurile mari la energie afectează direct competitivitatea producătorilor locali, „care sunt nevoiți să opereze cu costuri energetice semnificativ mai mari decât concurența externă. Impactul este cu atât mai mare cu cât energia poate reprezenta, în medie, până la 30% din costul total de producție al unei fabrici de hârtie sau carton”, arată Ionel Ciucioi, Director Executiv al ROMPAP.
În același timp, eliminarea plafonării prețului la energia electrică în România, fără includerea industriei hârtiei pe lista sectoarelor vulnerabile, a agravat și mai mult situația.
De asemenea, având în vedere că „aproximativ 90% din ambalajele de hârtie, utilizate în România sunt produse local, orice creștere a costurilor de producție se transmite automat în prețurile finale și afectează lanțuri industriale întregi, de la sectorul alimentar și retail până la agricultură și logistică”.
„Nu este pentru prima dată când industria se confruntă cu astfel de presiuni. Acum trei ani, unele fabrici au fost nevoite să-și întrerupă temporar activitatea din cauza costurilor prohibitive la energie. Semnalele de alarmă au fost deja trase”, arată ROMPAP.
Pe lângă costurile energetice, industria se confruntă cu o altă problemă: lipsa accesului la materie primă.
„România colectează anual aproximativ 700.000 de tone de maculatură, însă peste 30% din această cantitate pleacă la export, în special către Turcia – peste 90.000 de tone în 2023 și 30.000 de tone doar în primul trimestru din 2025.
În același timp, Turcia a instituit o taxă de protecție de 87 USD/tonă pentru importul de hârtie, blocând practic accesul producției românești pe piața sa. În paralel, controlează exporturile proprii de maculatură printr-un sistem de avizare, ceea ce face ca aceasta materie prima sa fie procesată în țară și sa aibă un cost scazut. Beneficiind de aceste avantaje companiile din Turcia reușesc să plătească prețuri semnificativ mai ridicate pentru importurile de maculatură din România, influențând astfel prețul din țara noastră. Aceste dezechilibre afectează grav competitivitatea tuturor producătorilor din România și pun în pericol locuri de muncă și investiții”, atrage atenția asociația de profil.
Ce propune asociația
Situația actuală necesită o abordare care să țină cont de mai mulți factori, transmite ROMPAP.
În domeniul energetic, reprezentanții cer includerea industriei pe lista sectoarelor vulnerabile și implementarea de mecanisme de sprijin ar putea contribui la menținerea competitivității.
Pentru fluxurile de materie primă, se cere dezvoltarea unor mecanisme de prioritizare a necesarului intern de maculatură ar putea susține obiectivele de reciclare și eficiența economiei circulare.
„Dialogul între autorități și industrie rămâne esențial pentru dezvoltarea unor politici coerente care să echilibreze competitivitatea economică cu obiectivele de sustenabilitate”, conchide ROMPAP.