SAPE va prelua Electrocentrale Grup. Ministerul Energiei propune fuziunea celor două companii de stat
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) urmează să fuzioneze prin absorbție cu Electrocentrale Grup, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Energiei marți, 19 mai. Operațiunea vizează reorganizarea și consolidarea activităților celor două companii de stat din sectorul energetic.
Conform notei de fundamentare, SAPE va avea rolul de societate absorbantă, iar Electrocentrale Grup va fi absorbită integral, inclusiv cu patrimoniul și obligațiile sale.
Ministerul argumentează că măsura are ca obiectiv simplificarea structurii instituționale și administrative, prin reunirea unor activități considerate complementare și eliminarea suprapunerilor funcționale.
Potrivit documentului, reorganizarea ar urma să permită:
- o guvernanță unitară;
- administrarea mai eficientă a resurselor;
- o mai bună corelare între patrimoniu, obligații și obiective;
- consolidarea capacității economice și organizaționale a entității rezultate.
Executivul susține că scopul este crearea unei structuri „viabile”, cu o bază patrimonială clară și capacitate mai mare de funcționare în condiții de continuitate și predictibilitate.
SAPE preia și pierderile rămase ale Electrocentrale Grup
Proiectul prevede că SAPE va prelua întreg patrimoniul Electrocentrale Grup, inclusiv pierderile rămase neacoperite după diminuarea capitalului social al companiei absorbite.
Ministerul precizează că această soluție ar permite integrarea unitară a situației patrimoniale și eliminarea problemelor generate de existența a două entități separate.
„Pierderile rămase neacoperite (…) vor fi preluate de SAPE ca efect al fuziunii”, se arată în document.
Valoarea acestor pierderi nu este însă menționată în proiectul de act normativ.
Te-ar putea interesa și Consumatorii vor putea da „review-uri” furnizorilor de energie și gaze. ANRE pregătește un sistem de evaluare pe culori
Fuziunea este legată și de angajamentele din PNRR
Ministerul Energiei afirmă că reorganizarea vine inclusiv în contextul obligațiilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care include măsuri de restructurare și eficientizare a companiilor de stat.
Autoritățile susțin că fuziunea ar consolida baza financiară și operațională a noii entități și ar crea premise pentru o administrare mai eficientă.
Cum au apărut cele două companii
SAPE a fost înființată în 2014, în urma divizării fostei Electrica, în cadrul procesului de restructurare și privatizare a companiei.
La rândul său, Electrocentrale Grup a rezultat din divizarea parțială a fostei Termoelectrica în 2012.
Dacă proiectul de Hotărâre de Guvern va fi aprobat, SAPE va deveni succesorul universal al Electrocentrale Grup și va prelua toate activele, pasivele și obligațiile companiei absorbite.
Vezi și România începe 2026 cu mai puțin consum de electricitate și mai multe exporturi de energie