Bolojan, despre reforma administrației: Trebuie să ajungem la o soluţie

Alexandru Gologan Data publicării:
ilie bolojan
sursa: Inquam Photos / Alexandru Nechez

Premierul Ilie Bolojan a pledat pentru adoptarea pachetului care vizează reducerea cheltuielilor în administraţie, în pofida temporizării acestei inițiative de către judecătorii Curții Constituționale.

„Voi susţine adoptarea acestui pachet şi sper că, în perioada următoare, discutând toate aspectele care au fost contradictorii în aceste zile, să ajungem la o soluţie, în aşa fel încât fiecare instituţie, să participe la acest efort, în aşa fel încât să trecem România cât mai repede prin această situaţie dificilă.

Cu cât adoptăm aceste măsuri mai repede, cu atât perioada se va scurta, iar costurile sociale se vor scurta", a transmis premierul într-o conferinţă de presă susținută vineri, 21 noiembrie, la Palatul Victoria.

Ilie Bolojan a precizat că narative tăierilor salariale cu 10% pe toate nivelurile este falsă. Aceste reduceri se vor aplica oriunde banii sunt cheltuiți în mod nejustificabil sau unde se pot face economii.

„De exemplu, nu cred că se întâmplă nimic dacă se reduce suma forfetară cu 10% la parlamentari”, a explicat prim-ministrul. 

Șeful Executivului consideră condiționarea acordării sporurilor de performanță drept un pas înainte pentru administrația publică.

„Ceea ce ar trebui să se întâmple în continuare este să ia sporuri la nivelul maxim doar cei care fac performanță. Iar departamentele, de peste tot, care nu-și fac treaba, care nu accesează finanțări, să fie penalizate”, declară Bolojan.