Când va fi Black Friday în 2025

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
black friday
sursa: gettyimages.com/

Black Friday rămâne unul dintre cele mai așteptate evenimente de shopping ale anului, atât online, cât și în magazinele fizice. Dacă în Statele Unite reducerile au loc tradițional în ultima vineri din noiembrie, imediat după Ziua Recunoștinței, în România comercianții aleg să dea startul mult mai devreme.

Pentru ediția din 2025, primele campanii de reduceri sunt programate să înceapă pe 7 noiembrie, cu discounturi aplicate unei game largi de produse: de la electronice și electrocasnice, până la articole vestimentare, cosmetice, mobilier, jucării și servicii.

Specialiștii recomandă cumpărătorilor să verifice evoluția prețurilor înainte de achiziție, să compare ofertele, să fie atenți la termenii de livrare și retur și să analizeze calitatea produselor, pentru a evita surprizele neplăcute.

Sfaturile ANPC

Anul trecut, ANPC oferea câteva recomandări consumatorilor pentru campania de reduceri Black Friday, sfaturi care se aplică și pentru această ediție.

Instituția recomandă verificarea magazinului online, a structurii site-ului, datelor de contact și a secțiunii de termeni și condiții. De asemenea, Autoritatea sfătuiește consumatorii să verifice reducerea.

Ce mai spune ANPC:

„Nu cedați presiunii: Magazinele online pot încearca să influențeze comportamentul de cumpărare al consumatorului fie prin afișarea unei numărători inverse, fie prin afișarea unor sintagme de tipul 'au mai rămas doar trei articole'.

Alegeți o metodă de plată sigură: Dacă plătiți online, asigurați-vă că aveți o conexiune la internet securizată;

Asigurați-vă că adresa site-ului este marcată cu 'https' și simbolul lacătului închis;

Nu salvați detaliile dvs. bancare pe telefonul mobil, pe computer sau pe orice platformă de cumpărături;

Setați o sumă maximă pentru plățile unice pentru cardul dvs. de credit; Evitați plățile prin transfer bancar”.

Nu în ultimul rând, ANPC amintește consumatorilor de garanția legală și de perioada de 14 zile de retur:

„Beneficiați de o garanție legală de conformitate, de minimum 2 ani, pentru toate bunurile noi sau folosite (mobilier, mașină, calculator, electrocasnice etc.) achiziționate de la un vânzător cu sediul în România sau în Uniunea Europeană, dar și pentru produsele digitale, serviciile și conținutul digital. 

Nu uitați! Atunci când faceți cumpărături online, aveți la dispoziție o perioadă de 14 zile pentru a vă răzgândi și a returna produsul, fără a fi necesară invocarea unui motiv.”