UE anunță noi reforme în politica industrială. În ce constau

Redacția Digi Economic Data publicării:
industria ue
sursa: profimediaimages.ro/

Comisarul european pentru industrie, Stephane Sejourne, a anunţat sâmbătă, 4 iulie, că va prezenta o reformă a procedurilor de licitaţie în luna septembrie, obiectivul fiind acela de a proteja producţia din Uniunea Europeană împotriva practicilor concurenţiale neloiale.

Oficialul, care a participat la un forum economic organizat la Aix-en-Provence, în sud-estul Franţei, a precizat că 30% din criteriile de atribuire la licitaţiile europene nu vor mai viza preţul, ci mai degrabă inovaţia, preferinţa europeană, rezilienţa, decarbonizarea şi clauzele sociale.

„Acest lucru va implica reorientarea a miliarde de euro. Pieţele europene de achiziţii publice au cheltuieli de 2.000 de miliarde de euro în întreaga Uniune, ceea ce este echivalentul a 15% din produsul intern brut (PIB) european.

Obiectivul reformei este adaptarea modelului european pentru a-l proteja în faţa unui mediu comercial internaţional care evoluează rapid. Politica industrială se află din nou în centrul priorităţilor europene”, transmite Sejourne.

Printre motivele din spatele acestei noi priorităţi pentru politica industrială, în condiţiile în care anterior accentul era pus pe prevenirea practicilor anticoncurenţiale, se numără în primul rând problemele concurenţei neloiale din partea Chinei şi utilizarea tarifelor vamale de către Statele Unite.

Vezi și: Comerțul și serviciile încetinesc în această vară. Managerii se așteaptă la noi scumpiri

Noi schimbări în industria europeană

Pe lângă viitoarea reformă a procedurilor de licitaţie, un alt instrument care ilustrează prioritatea acordată politicii industriale de către Bruxelles este preferinţa europeană în sectoare precum tehnologiile auto şi cele de energie curată, care a fost deja adoptată de Comisia Europeană şi a ajuns în prezent la Parlamentul European.

Sejourne a indicat că vor exista obligaţii de achiziţie şi de producţie europeană pentru componente specifice din aceste sectoare. De exemplu, el a menţionat că o parte din panourile fotovoltaice instalate în UE vor trebui să fie produse în Europa, iar acelaşi lucru se va aplica şi reactoarelor nucleare.

În ceea ce priveşte industria auto, Sejourne a reiterat că noua regulă prevede că, atunci când fondurile publice europene sunt utilizate pentru achiziţionarea unui vehicul, maşina trebuie să fie europeană, ceea ce înseamnă că cel puţin 70% din componentele sale trebuie să fie fabricate în UE.

Oficialul european a justificat aceste măsuri afirmând că, dacă nu se face nimic, procentul de componente europene din maşinile fabricate în UE, în prezent în jur de 75%, va scădea la 40-50% până în perioada 2030-2035. Sejourne a menţionat că, în prezent, în UE sunt produse aproximativ 12 milioane de vehicule, dar dacă tendinţa actuală nu este corectată, acest număr va scădea la 8-9 milioane până în 2035, iar proporţia de componente europene se va reduce şi ea, relatează Agerpres.

Citește și: IMM România critică majorarea salariului minim. „Firmele sunt deja sub presiunea inflației”. Sindicaliștii cer 5.000 lei brut din 2027