Statul deschide o nouă ediție FIDELIS. Ce dobânzi primesc investitorii în septembrie

Redacția Digi Economic Data publicării:
titlurile de stat fidelis
sursa foto: Facebook / Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanțelor deschide vineri, 4 septembrie, a noua ediție FIDELIS din acest an. Persoanele fizice pot subscrie până pe 11 septembrie la titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an pentru emisiunile în lei și 6,30% pentru cele în euro.

Subscrierile se realizează prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercială Română, B.R.D. - Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank.

Titlurile FIDELIS vor fi ulterior listate la Bursa de Valori București și pot fi vândute înainte de scadență. Valoarea nominală a unui titlu este de 100 de lei pentru emisiunile în moneda națională și de 100 de euro pentru cele în euro.

Veniturile obținute din dobânzi și câștigurile de capital sunt neimpozabile, iar băncile intermediare nu percep comisioane pentru subscriere.

Te-ar putea interesa și DOCUMENT BNR propune o nouă variantă de creditare: titlurile de stat ar putea fi folosite drept garanție pentru împrumuturi

Dobânzile oferite

Investitorii care aleg ediția FIDELIS din septembrie vor avea următoarele emisiuni:

În lei:

- 6,30% pe an - cu scadența la 2 ani;

- 7,30% pe an - cu scadența la 2 ani, pentru donatorii de sânge;

- 6,90% pe an - cu scadența la 4 ani;

- 7,50% pe an - cu scadența la 10 ani.

În euro:

- 4,00% pe an - cu scadența la 3 ani;

- 5,00% pe an - cu scadența la 3 ani, pentru donatorii de sânge;

- 6,30% pe an - cu scadența la 10 ani.

Citește și Un nou test pentru România. Când vine următoarea decizie de rating. Oficial: „Este un examen la fel de important ca şi celelalte”

Condițiile pentru donatorii de sânge

Donatorii care pot face dovada unei donări de sânge începând cu 1 aprilie 2026 au acces la două tranșe speciale:

- dobândă de 7,30% pentru titlurile de stat în lei cu scadență la 2 ani;

- dobândă de 5,00% pentru titlurile de stat în euro cu scadență la 3 ani;

În cazul acestora, pragul minim de subscriere este redus la 500 de lei, față de 5.000 de lei pentru emisiunile standard, respectiv la 100 de euro, față de 1.000 de euro. Plafonul maxim pentru tranșele destinate donatorilor este de 100.000 de lei, respectiv 20.000 de euro.

Peste 9,6 miliarde de lei subscrise în 2026

Potrivit ministerului Finanțelor, cele 40 de oferte FIDELIS derulate din august 2020 au atras investiții de peste 71,7 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 14,4 miliarde de euro.

Numai în 2026, valoarea subscrierilor a depășit 9,64 miliarde de lei.

Vezi și Statul a împrumutat joi aproape 1,36 miliarde de lei de la bănci. Dobânda ajunge la 7,09%