Bursa de la București începe ziua pe verde. Toți indicii principali sunt pe creștere. Ce companii performează vineri dimineață

Redacția Digi Economic Data publicării:
tranzactii bursiere
sursa: profimediaimages.ro/

Bursa de Valori București (BVB) a deschis pe verde ședința de vineri, 4 septembrie. Indicele principal BET creștea cu 0,5%, la 34.945,84 puncte, la ora 10:34, iar avansul acumulat de la începutul anului a ajuns la 42,99%. 

Valoarea totală a tranzacțiilor realizate în prima jumătate de oră era de 8,16 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1,55 milioane de euro.

Vezi și Semnal de alarmă pentru consum: românii cumpără mai puțin. Retailul, în scădere cu peste 6% față de anul trecut

Indicii BVB, în teritoriu pozitiv

Evoluția pozitivă era generalizată la nivelul principalilor indici ai Bursei de la București.

BET-TR, care include și dividendele distribuite de companiile din BET, avansa cu 0,5%, până la 84.226,77 puncte.

BET-NG, indicele companiilor din sectorul energetic și al utilităților, creștea cu 0,38%, în timp ce BET-FI, care reflectă evoluția fondurilor de investiții, înregistra un avans mai modest, de 0,09%.

BETAeRO, indicele reprezentativ pentru piața AeRO, urca cu 0,12%.

BET-BK, reper de randament pentru fondurile de investiții, era pe plus cu 0,34%.

Citește și Un nou test pentru România. Când vine următoarea decizie de rating. Oficial: „Este un examen la fel de important ca şi celelalte”

La nivelul companiilor din BET, cele mai mari creșteri din debutul ședinței erau înregistrate de Romgaz, cu un avans de 1,91%, BRD - Groupe Société Générale, cu 1,43% și Fondul Proprietatea, cu 1,19%,

La polul opus, Electrica scădea cu 0,76%, Antibiotice Iași și One United Properties pierdeau câte 0,30%, iar Transelectrica și OMV Petrom coborau cu 0,10%, respectiv 0,08%. Acțiunile Premier Energy, Nuclearelectrica, Transgaz și Hidroelectrica stagnau.

Te-ar putea interesa și Romgaz a finalizat preluarea Azomureș. Urmează pregătirea combinatului pentru repornire