„Plătești doar cât primești”. Bucureștenii vor plăti mai puțin la facturile de căldură dacă temperatura livrată nu respectă standardele
Bucureștenii ar putea plăti mai puțin la facturile de energie termică atunci când căldura sau apa caldă furnizată nu respectă parametrii stabiliți în contract. Consiliul General al Municipiului București a aprobat vineri, 13 martie, un proiect care permite diminuarea facturilor în astfel de situații.
Hotărârea modifică o decizie anterioară adoptată în 2023 și a fost votată cu 40 de voturi „pentru” și 12 abțineri.
Noua hotărâre prevede că utilizatorii sistemului centralizat de termoficare vor putea beneficia de despăgubiri sau facturi reduse dacă serviciul nu respectă condițiile contractuale. Acestea pot include situații precum furnizarea unei temperaturi prea scăzute a apei calde sau a căldurii ori întreruperi repetate ale serviciului.
Pentru a aplica aceste reguli, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica București‑Ilfov a primit mandatul de a actualiza așa-numita „diagramă de reglaj”. Aceasta stabilește modul în care trebuie furnizată energia termică în funcție de temperatura exterioară și de alte condiții tehnice.
Tot această instituție va verifica modul în care sunt acordate despăgubirile utilizatorilor atunci când serviciul nu respectă parametrii de calitate sau continuitate.
Ce este „diagrama de reglaj” și de ce este importantă
Diagrama de reglaj este un instrument tehnic care arată ce temperatură ar trebui să aibă agentul termic livrat în rețea în funcție de temperatura de afară. Cu alte cuvinte, stabilește cât de caldă trebuie să fie apa din sistemul de încălzire pentru ca locuințele să ajungă la temperaturile normale de confort.
Directorul general al Compania Municipală Termoenergetica București, Adrian Teodorescu, a explicat că această diagramă există deja, dar trebuie actualizată periodic. Procesul poate dura cel puțin șase luni, deoarece trebuie ținut cont de schimbările din oraș, cum ar fi numărul tot mai mare de blocuri reabilitate termic sau evoluția temperaturilor exterioare.
Actualizarea este reglementată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituția care stabilește regulile pentru sectorul energetic.
De ce uneori apa caldă vine rece la început
În timpul ședinței, consilierii generali au ridicat și problema frecventă a apei calde care curge rece în primele momente după deschiderea robinetului. Directorul Termoenergetica a explicat că această situație nu ține neapărat de compania de termoficare, ci de instalațiile din interiorul blocurilor.
Pentru ca apa caldă să ajungă imediat la robinet, clădirile trebuie să aibă un sistem de recirculare cu pompă instalată pe circuitul intern. Relația contractuală dintre furnizor și asociația de proprietari se oprește la contorul din subsolul blocului, acolo unde este măsurată energia termică livrată.
De ce a fost necesară această schimbare
Inițiatorii proiectului au argumentat că sistemul public de termoficare din București se confruntă de ani de zile cu probleme tehnice și întreruperi frecvente. Aceste situații au generat numeroase nemulțumiri în rândul locuitorilor, în special în perioadele de iarnă.
Prin introducerea posibilității de reducere a facturilor atunci când serviciul nu respectă parametrii contractuali, autoritățile locale încearcă să ofere o formă de protecție pentru consumatori și să crească responsabilitatea furnizorului în menținerea calității serviciului.
În următoarea perioadă, autoritățile locale și instituțiile implicate vor lucra la actualizarea regulilor tehnice și la stabilirea procedurilor concrete prin care bucureștenii vor putea beneficia de aceste reduceri.