Noi salarii pentru conducerea țării. Președintele rămâne cel mai bine plătit, iar indemnizațiile cresc în trepte până în 2031

Redacția Digi Economic Data publicării:
nicusor dan
sursa: Inquam Photos /Raul Stef

Proiectul Legii salarizării publicat în transparență vineri, 17 iulie, introduce o noutate pentru funcțiile de demnitate publică: coeficienții nu mai sunt fixați doar pentru anul de aplicare, ci cresc etapizat până în 2031. În varianta din mai, această evoluție anuală nu era prevăzută.

Potrivit grilei, președintele României rămâne cel mai bine plătit demnitar. Coeficientul pentru această funcție pornește de la 6,47 în 2026/2027 și ajunge la 8,00 în 2031.

Calculele sunt făcute pe baza valorii de referință de 4.100 lei, prevăzută în proiect pentru decembrie 2026 și anul 2027. Sumele reprezintă indemnizații lunare brute.

legea salarizare presedinte
Sursa: proiect

Președintele României poate ajunge la 32.800 lei brut în 2031

Pentru președintele României, coeficientul crește treptat de la 6,47 în 2026/2027 la 6,85 în 2028, 7,24 în 2029, 7,62 în 2030 și 8,00 în 2031.

Astfel, indemnizația lunară brută ar porni de la aproximativ 26.527 lei și ar putea ajunge la 32.800 lei în 2031, dacă se menține valoarea de referință de 4.100 lei.

Te-ar putea interesa și Numărul funcționarilor publici este în scădere. Câți au mai rămas angajați în structurile statului

Șefii Parlamentului și premierul ajung la același nivel în 2031

Președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și prim-ministrul au același coeficient în grila din proiect: 6,17 pentru 2026/2027 și 7,50 în 2031.

Asta înseamnă o indemnizație lunară brută de aproximativ 25.297 lei la începutul perioadei și de 30.750 lei în 2031.

Vicepreședinții Senatului și ai Camerei Deputaților pornesc de la un coeficient de 5,64, echivalentul unei indemnizații brute de aproximativ 23.124 lei, și ajung în 2031 la coeficientul 6,50, adică 26.650 lei brut.

legea salarizarii guvern
Sursa: proiect

Miniștrii pot ajunge la 26.650 lei brut

În Guvern, miniștrii au un coeficient de 5,56 pentru 2026/2027, ceea ce înseamnă aproximativ 22.796 lei brut. Până în 2031, coeficientul urcă la 6,50, echivalentul unei indemnizații de 26.650 lei brut.

Miniștrii delegați ar urma să crească de la coeficientul 5,38, adică 22.058 lei brut, la 6,30, respectiv 25.830 lei brut.

Senatorii și deputații ajung la 24.600 lei brut

Pentru senatori și deputați, coeficientul prevăzut pentru 2026/2027 este 4,85, echivalentul unei indemnizații brute de aproximativ 19.885 lei.

Până în 2031, coeficientul ajunge la 6,00, ceea ce înseamnă 24.600 lei brut.

Proiectul urmează să fie analizat de partide și negociat în continuare cu sindicatele, înainte de aprobarea în Guvern și transmiterea către Parlament. 

Vezi proiectul AICI.

Citește și Nicuşor Dan, despre legea salarizării: Ne așteptam ca partidele să aibă viziuni diferite în această chestiune