OPEC+ majorează producția de petrol. Prețurile scad
Prețurile petrolului au scăzut luni, 6 iulie, după ce Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații acestora (OPEC+) a convenit să majoreze producția, pe măsură ce exporturile revin la nivelurile de dinaintea declanșării războiului din Iran.
Contractele futures pe țiței Brent au scăzut cu 47 de cenți, sau 0,65%, la 71,65 dolari pe baril, după ce au atins o creștere de 0,45% vineri, 3 iulie. Țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) era la 68,19 dolari pe baril, în scădere cu 50 de cenți, sau 0,73%, relatează Reuters.
„Mișcarea descendentă este încă influențată de revenirea treptate a tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz, care a fost închisă pe durata ostilităților. Acest factor ce a dus la perturbarea aprovizionării globale și implicit, creșteri explozive de prețuri”, susține analistul Giovanni Staunovo.
OPEC+ accelerează producția
Datorită relaxării din piață, survenite în urma stingerii conflictului dintre Statele Unite și Iran, OPEC+ a hotărât să majoreze producția cu 188.000 de barili pe zi până în august.
„Arabia Saudită, Kuweit și Irak vând pe o piață în scădere, ceea ce afectează dinamica prețurilor. Cu toate acestea, cotațiile mai mici ale petrolului vor stimula, fără îndoială, cererea pe termen lung”, susține analistul Tamas Varga.
Specialiștii se așteaptă ca cererea globală de petrol să se contracte cu 1,5 milioane de barili pe zi în 2026, reflectând o scădere mai accentuată decât se aștepta în trimestrul 2, când scăderile anuale ar putea ajunge la 4 milioane de barili pe zi, pe baza datelor preliminare.