Galerie Foto Trump a ales să se întoarcă de la summitul NATO din Turcia cu vechiul avion Air Force One. Care este motivul deciziei neașteptate

Data actualizării: Data publicării:
Turkey NATO Summit Trump
Trump a plecat acasă cu versiunea mai veche a avionului Air Force One. Foto: Profimedia Images

Călătoria lui Donald Trump în Turcia a reprezentat primul său zbor internaţional cu noul avion Air Force One, un cadou din partea Qatarului. În timpul conferinţei de presă ţinute la încheierea summitului NATO de la Ankara, Trump le-a spus însă reporterilor că va pleca acasă cu versiunea mai veche a avionului Air Force One, relatează Reuters.

Trump a plecat acasă cu versiunea mai veche a avionului Air Force One. Foto: Profimedia Images
Trump a plecat acasă cu versiunea mai veche a avionului Air Force One. Foto: Profimedia Images

Motivul este că noul său avion se îndrepta către câteva baze americane din Europa, pentru ca soldaţii să îl poată vedea, „pentru că este cu adevărat magnific”, a spus Trump. 

Întrebat dacă o ameninţare de asasinat a determinat decizia sa de a schimba avionul pentru plecarea din Turcia, el nu a răspuns direct, dar a recunoscut existenţa unei potenţiale ameninţări. 

„Sunt numărul unu pe lista celor vizaţi de Iran”, le-a spus el reporterilor. „Nu ştiu. Nu vă pot spune asta, dar, sincer, nu-mi pasă”, a declarat Trump.

Posibile riscuri de securitate ale noului avion prezidențial

Noul avion a fost vopsit cu roșu, alb, albastru închis și auriu, culori alese de Trump, marcând o schimbare față de designul tradițional folosit de zeci de ani la Air Force One. 

Acceptarea avionului din Qatar a atras multe critici. Modernizarea avionului de lux a necesitat îmbunătățiri de securitate, îmbunătățiri ale sistemelor de comunicații pentru a preveni interceptarea convorbirilor și capacități de apărare împotriva rachetelor, au afirmat experții. 

Congresmenii democrați au estimat că transformarea a costat peste 1 miliard de dolari și a crescut riscurile de securitate. Modernizările au fost finalizate atât de repede încât unii experți și-au exprimat îngrijorarea că avionul ar putea să nu fie la fel de sigur ca actualul Air Force One. 

Un al doilea avion care poate funcționa ca „Air Force One” este întotdeauna în așteptare în timpul călătoriilor prezidențiale. 

Efortul accelerat al Forțelor Aeriene de a pregăti avionul a omis unele modificări planificate inițial pentru aeronava prezidențială de nouă generație, pentru a livra mai repede o versiune provizorie. 

Oficialii au declarat că avionul îndeplinește în continuare standardele prezidențiale, secretarul Forțelor Aeriene, Troy Meink, afirmând că serviciul „a evaluat meticulos fiecare cerință” în timp ce lucra pentru a grăbi livrarea. 

Avionul din Qatar servește ca aeronavă de tranziție în timp ce Boeing lucrează la livrarea a două avioane 747-8 construite special în cadrul unui contract cu preț fix de 3,9 miliarde de dolari semnat în 2018. 

Programul respectiv are acum o întârziere de patru ani față de termenul prevăzut, livrarea fiind preconizată abia la jumătatea anului 2028, o întârziere care l-ar putea lăsa pe Trump fără un avion nou, construit în SUA, înainte de încheierea mandatului său, în ianuarie 2029. 

Costurile programului Boeing au crescut la peste 5 miliarde de dolari, compania înregistrând cheltuieli de miliarde de dolari legate de acest proiect.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...