Recesiunea devine scenariul de bază pentru România. Economiștii se arată din ce în ce mai pesimiști

Dragoș Comache Data publicării:
economie romania
sursa: profimediaimages.ro/

Economia continuă pasa proastă și în acest început de an. A scăzut în primul trimestru al anului. Și nu cu puțin. Este al doilea trimestru consecutiv de declin, și intrăm astfel în recesiune tehnică. Este o recesine amânată. Asta după ce Statistica a rectificat datele pe trimestrul trei al anului trecut. Dacă cifrele inițiale arătau o scădere, acum arată o stagnare. Practic, noile estimări arată că recesiunea a început cu un trimestru mai târziu. Și are toate șansele să continue. Analiștii se arată din ce în ce mai pesimiști și spun că, mai mult ca sigur, economia va scădea în 2026.

Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru al anului, comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Asta după ce în trimestrul IV din 2025 economia a înregistrat o corecție puternică, de 2%. Sunt două trimestre consecutive de scădere, după ce estimările pentru trimestrul III 2025 au fost revizuite de la -0,1% la stagnare. Iar asta înseamnă recesiune tehnică.

Comparativ cu același trimestru al anului trecut, datele oficiale arată o corecție puternică, de 1,7%. Datele publicate miercuri, 13 mai, sunt semnal, deci nu există o defalcare detaliată pentru a vedea ce nu a mers bine.

Vezi și Inflația a trecut de 10% în aprilie. Expert: „Scumpirile generalizate ar putea continua până la vară”

Ce spun analiștii

Analiștii Erste Bank spun că se așteaptă ca datele să arate un consum al gospodăriilor slab, afectat de măsurile fiscale, în timp ce impactul exporturilor nete să fie în mare parte neutru. Totodată, ei estimează o evoluție modestă a investițiilor fixe, în condițiile în care legea bugetului de stat pentru 2026 a fost aprobată abia la finalul lunii martie, ceea ce probabil a afectat investițiile publice.

Datele mai slabe decât estimările determină analiștii și băncile să-și refacă prognozele pentru tot anul. Iar veștile nu sunt bune.

Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, susține că vom avea o economie ușoară în acest an. Ușoară în sensul că dacă luăm fondurile europene pe care le avem puse în buget putem atenua aceste efecte. Însă dacă nu le luăm, în opinia mea, cred că inclusiv ratingul României e pus în discuție, a declarat acesta pentru Digi24.

De asemenea, economiștii BRD susțin că recesiunea nu mai este un scenariu marginal, ci devine cel de bază.

Ei arată că factorii care ar fi putut susține o creștere ușoară, precum stabilitatea externă, continuitatea reformelor concomitent cu corectarea dezechilibrelor și absorbția fondurilor din PNRR, s-au slăbit treptat sau au devenit incerți. În același timp, scăderea consumului privat se accentuează, deciziile de investiții sunt amânate, iar principalii parteneri comerciali se confruntă cu propriile dificultăți economice.

Erste Bank deja și-a revizuit prognozele pentru acest an. Banca austriacă se așteaptă acum la o scădere economică în acest an de 0,3%, după ce anterior vedea o creștere anemică, de 0,3%.

Economiștii instituției financiare spun că având în vedere situația politică actuală, există riscul ca investițiile statului să scadă, ceea ce se va vedea în creșterea economică din acest an.

În aceste condiții, tintele asumate de Guvern par deja depășite. Bugetul pentru acest an a fost construit pe o creștere economică de 1%.

Ținta este cu mult peste prognozele actuale ale instituțiilor internaționale, care deja au fost revizuite în jos. Fondul Monetar Internațional vede o creștere economică de 0,7%, iar Banca Mondială de 0,5%. Noile date le-ar putea determina însă să refacă datele în perioada următoare.

Vezi și Ministerul Finanțelor publică raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I din 2026. Rezultate: Deficitul este în scădere