România cere finanțare pentru modernizarea fermelor și reguli mai flexibile. „Zootehnia are un rol strategic”
Zootehnia are un rol strategic pentru securitatea alimentară a Uniunii Europene, iar atingerea obiectivelor stabilite de Comisia Europeană pentru acest sector necesită o finanțare coerentă și complementară, a declarat marți, 9 septembrie, Tanczos Barna, vicepremier și ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor Agriculturii din Uniunea Europeană, desfășurată în perioada 6-8 septembrie, la Dublin, Irlanda.
Tanczos Barna a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să își păstreze capacitatea de producție în domeniul zootehnic și să evite înlocuirea producției interne cu importuri care nu respectă standarde echivalente.
„Zootehnia are un rol strategic, iar UE trebuie să își mențină capacitatea de producție pentru necesitățile proprii și să evite înlocuirea producției prin importuri fără standarde echivalente”, a afirmat ministrul.
În cazul României, creșterea animalelor este considerată un sector important pentru agricultură și economia rurală. Potrivit lui Tanczos Barna, fermierii au nevoie de sprijin pentru a face față dificultăților din sector și pentru a putea continua să investească.
Finanțarea ar trebui să susțină inclusiv modernizarea exploatațiilor, digitalizarea, procesarea producției primare și dezvoltarea sistemelor de irigații. Ministrul a atras atenția că fermierii mici și mijlocii au, în special, nevoie de acces la resurse pentru astfel de investiții.
Cercetarea și inovarea, în centrul strategiei pentru zootehnie
În cadrul reuniunii de la Dublin, oficialul român a evidențiat și importanța cercetării și inovării pentru creșterea competitivității sectoarelor zootehnic și proteic.
Un alt obiectiv menționat a fost reducerea dependenței Uniunii Europene de importurile de proteine vegetale. Potrivit ministrului, atingerea obiectivelor europene în acest domeniu trebuie susținută prin finanțare adecvată.
Discuțiile miniștrilor au vizat Strategia pentru creșterea animalelor și Planul UE privind proteinele, documente prin care Comisia Europeană urmărește să sprijine dezvoltarea sectorului zootehnic și să stimuleze cultivarea culturilor proteice.
Citește și Guvernul pregătește majorarea bugetului pentru motorina utilizată în agricultură. Noile condiții
Tanczos Barna cere o tranziție graduală privind bunăstarea animalelor
Ministrul român a susținut și necesitatea unei tranziții echilibrate către noile cerințe privind bunăstarea animalelor.
Potrivit acestuia, schimbările legislative trebuie însoțite de sprijin financiar, astfel încât investițiile realizate deja de fermieri să fie protejate, iar competitivitatea exploatațiilor să nu fie afectată.
Tanczos Barna a pledat, de asemenea, pentru reguli proporționale în ceea ce privește transportul animalelor.
România cere reguli mai flexibile în cazul focarelor de boală
Unul dintre subiectele importante abordate de ministrul Agriculturii a fost prevenirea și combaterea bolilor care afectează animalele, în contextul problemelor cu care se confruntă sectorul ovin și porcin din România.
Tanczos Barna a salutat orientarea către o abordare bazată pe date științifice în ceea ce privește prevenirea și combaterea bolilor, dar a cerut ca noile principii să fie introduse cât mai rapid în legislația europeană.
„Legislația actuală este foarte rigidă și poate genera măsuri disproporționate. Din cauza unui singur focar pot fi afectați zeci de mii de fermieri cu efective de animale sănătoase, iar câteva focare pot conduce la restricții de export și la pierderea unor piețe internaționale pentru UE”, a afirmat ministrul.
El a susținut flexibilizarea regulilor privind regionalizarea, compartimentarea și vaccinarea, astfel încât măsurile aplicate în cazul apariției unor focare să țină cont de situația epidemiologică și să limiteze impactul asupra fermierilor din zonele în care animalele sunt sănătoase.
România, Bulgaria, Grecia și Croația vor acțiune comună
În marja reuniunii de la Dublin, Tanczos Barna a discutat despre situația bolilor din sectorul ovin și cu omologii săi din Bulgaria, Grecia și Croația.
Cele patru state se confruntă cu provocări similare și au convenit asupra unei acțiuni comune și a sprijinului reciproc în gestionarea problemelor din sector.
La reuniunea informală au participat miniștrii Agriculturii din statele membre, reprezentanți ai Comisiei Europene și oficiali europeni. Programul a inclus și vizite la obiective agricole din Irlanda, cu accent pe activitățile din zootehnie, precum și pe cercetare și inovare în agricultură.