Trump propune tarife masive împotriva Chinei și Indiei pentru a lovi Rusia. Dar cere să fie aplicate de UE

Redacția Digi Economic Data publicării:
economie sua ue dolar euro
sursa: gettyimages.com/

Donald Trump a cerut Uniunii Europene să aplice tarife de până la 100% asupra Indiei și Chinei, ca parte a unui efort comun de a crește presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, potrivit a trei oficiali citați de Financial Times.

Președintele american a intervenit marți într-o reuniune de la Washington între înalți oficiali americani și europeni, care discutau modalități de a lovi economia de război a Rusiei. 

„Suntem gata să acționăm chiar acum, dar o vom face doar dacă partenerii europeni vin alături de noi”, a spus un oficial american. Un altul a precizat că Washingtonul este pregătit să „oglindească” orice taxă impusă de UE asupra Chinei și Indiei, ceea ce ar putea duce la o creștere suplimentară a taxelor americane pe importurile din cele două țări.

Propunerea lui Trump vine pe fondul frustrării privind dificultatea de a obține un acord de pace, dar și după ce președintele Chinei, Xi Jinping, cel al Rusiei, Vladimir Putin, și premierul Indiei, Narendra Modi, și-au consolidat relațiile la un summit săptămâna trecută.

Luna trecută, SUA au majorat tarifele pe importurile din India la 50%, pe fondul achizițiilor de petrol rusesc. În schimb, China nu a fost vizată de tarife din acest motiv. 

Diplomații americani din Europa au subliniat că administrația Trump nu este dispusă să impună singură măsuri punitive fără participarea UE.