ANIVERSARE Digi24 Oradea. Yvette Mîrza: „Îmi doresc că orădenii şi bihorenii să fie mulţumiţi de noi”

Data publicării:
Yvette Mirza

Care a fost cel mai greu moment din acest an?

Nu am avut un moment greu, poate unul emoţionant şi cel mai emoţionant a fost jurnalul de lansare. După patru ani de TVS Oradea am trecut la un alt nivel, e drept, în mare parte alături de aceiaşi oameni, poate acesta a fost şi un mare ajutor, dar a fost greu.

Acum muncim şi facem ştiri locale, regionale şi naţionale la cel mai înalt nivel. A fost foarte emoţionant jurnalul de lansare pentru că a fost o responsabilitate imensă, cel puţin pentru mine, a fost o onoare şi mă bucur că am avut şansa de a le prezenta orădenilor primul jurnal al staţiei Digi24 Oradea.

Cât de mare a fost evoluţia ta, personală, la pupitrul ştirilor Digi24 Oradea în ultimele 365 de zile?

Am crescut alături de Digi24 Oradea. La început mi-a fost teamă de Digi24 Oradea, teamă să nu dezamăgesc oamenii care aveau încredere în mine. Îmi place foarte mult ce fac, îmi plac oamenii alături de care muncesc şi sper să am ocazia să fac asta mulţi ani de acum înainte.

Au existat, cu siguranţă, şi momente dificile. Ne poţi spune câteva dintre ele?

Singurul moment dificil, dar frumos, a fost campania „Raport de țară”. De fapt, în ziua în care a fost lansată campania, eram 41 de reporteri care, în trei momente ale zilei, intram în direct şi vorbeam despre judeţul în care suntem şi despre frumuseţile locului. La ora 19 seară, toţi cei 41 de reporteri am stat la cadru aproape două ore, nemişcaţi, şi am aşteptat să intrăm în direct şi să stăm de vorbă cu Cosmin Prelipceanu. Singura problema a fost că era foarte frig. A fost foarte greu, dar a meritat. Nicio altă televiziune din România nu a mai făcut aşa ceva, să transmită în direct din toate judeţele României, cu atâţia reporteri şi cameramani. Iar eu am fost parte din acest eveniment de televiziune.

Cum te-ai obişnuit cu trezitul atât de dimineaţă, ştiut fiind faptul că prezinţi ştirile dimineţii la Digi24 Oradea?

Trezitul dimineaţă a fost una dintre provocări. Primele două săptămâni au fost mai grele, însă acum mă trezesc de cele mai multe ori şi fără să sune telefonul. Îmi place dimineaţa. La ora 5, când vin la serviciu, oraşul este gol, este linişte şi mereu îmi găsesc loc de parcare. Este un avantaj. La ora 5 trebuie să fiu aici, mă machiez şi la 6 am deja primul live pentru Bucureşti.

Ce îţi doreşti de la următorii ani de Digi24 Oradea?

Îmi doresc să rămână aceeaşi echipă, cu oameni frumoşi care îmi sunt ca o a doua familie şi, cel mai mult, îmi doresc ca orădenii şi bihorenii să fie mulţumiţi de noi şi găsească la Digi24 tot ce îşi doresc să vadă la televizor. Informaţii pure, concise din comunitatea în care trăiesc şi bineînţeles de folos. Iar faptul că primesc felicitări pe stradă pentru programele noastre mă face să cred că suntem pe calea cea bună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri