33 de universităţi nu mai pot organiza admitere pentru 120 de programe sau specializări – LISTA COMPLETĂ

Data publicării:
inscrieri facultate-Mediafax Foto-Bogdan Maran

 

Ministerul Educaţiei a lansat, marţi, în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern ,privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2014 - 2015.

Potrivit proiectului, sunt 33 de universităţi, atât de stat, cât şi private, care au specializări sau programe în lichidare.

Astfel, cele 33 de universităţi nu mai pot organiza admitere din acest an pentru cele peste 120 de programe sau specializări care intră în lichidare, dar studenţii deja înscrişi în aceste programe îşi vor putea finaliza studiile.

Specializări/Programe de studii universitare care intră în lichidare începând cu anul universitar 2014 - 2015:

Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad: Facultatea de Ştiinţe Economice - specializarea Informatică economică

Universitatea "Transilvania" din Braşov: Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor - Matematică şi Informatică Aplicată, şi Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor - Informatică Aplicată în Inginerie Electrică

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină veterinară din Cluj-Napoca: Facultatea de Agricultură - Agricultură (Viterbo - Italia), Facultatea de Horticultură - ,Horticultură (Viterbo - Italia), Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii - Zootehnie (Viterbo - Italia), toate fiind organizate sub formă de învăţământ la distanţă (ID), şi Facultatea de Medicină Veterinară - specilizarea Controlul şi securitatea produselor alimentare

Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca: Facultatea de Fizică - Fizica mediului şi Inginerie medicală, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică - Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba germană), Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale (în limba engleză), Facultatea de Istorie şi Filosofie - Filosofie (în limba germană) şi Istorie (în limba germană), Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ,- Pedagogie (în limba maghiară), Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară), Economia comerţului, turismului şi serviciilor ID (în limba maghiară), Economia firmei (la Sfântu Gheorghe), Economie şi afaceri internaţionale (în limba germană), Economie şi afaceri internaţionale ID (în limba germană), Finanţe şi bănci ID (în limba maghiară) şi Marketing ID (în limba maghiară)

Universitatea "Ovidius" din Constanţa: Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice- Studii de securitate, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative Sociologie - Sociologie

Universitatea din Craiova: Facultatea de Litere - Pedagogie, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - Economie generală şi comunicare economică, Economie şi afaceri internaţionale ID, Finanţe şi bănci ID ,(la Drobeta-Turnu Severin), Management ID (la Drobeta-Turnu Severin) şi Facultatea de Inginerie Electrică - Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi: Facultatea de Inginerie - Ingineria procesării materialelor, Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică-Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - Management ID şi Marketing ID, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice - Administraţie publică ID, Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti - Măsurători terestre şi cadastru (la Cahul)

Universitatea din Petroşani: Facultatea de Mine-Inginerie economică în domeniul mecanic, Facultatea de Ştiinţe-Matematică

Universitatea din Piteşti: Facultatea de Teologie Ortodoxă - Teologie ortodoxă didactică, Facultatea de Ştiinţe Economice - Economie agroalimentară şi a mediului, Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane - Filosofie, Poliţie locală

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu: Facultatea de Drept - Poliţie locală, Facultatea de Litere şi Arte - Studii americane, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane - specializare Design, Istorie ID, Ştiinţe politice ID, Facultatea de Inginerie - Design industrial, Mecanică fină şi nanotehnologii, Facultatea de Ştiinţe - Fizică informatică, Facultatea de Ştiinţe Economice - Informatică economică

Universitatea "Constantin ,Brâncuşi", din Târgu Jiu: Facultatea de Inginerie - Maşini-unelte şi sisteme de producţie şi Facultatea de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative - Comunicare şi relaţii publice

Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş: Facultatea de Inginerie - Calculatoare, Facultatea de Inginerie - Mecatronică, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - Administraţie publică (frecvenţă redusă - IFR)

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Facultatea de Farmacie - Asistenţă de farmacie

Universitatea Politehnica din Timişoara: Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică - Electromecanică

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara: Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii - Piscicultură şi acvacultură

Universitatea de Vest din Timişoara: Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor - Economie agroalimentară şi a mediului

Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti: Facultatea de Ştiinţe Economice - Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Facultatea de Ştiinţe Economice - Economia comerţului, turismului şi serviciilor (ID)

Universitatea "Hyperion" din Bucureşti: Facultatea de Jurnalism, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - Sociologie

Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti: Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale - Afaceri internaţionale, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Istorie şi Filosofie - Filosofie, Filosofie (IFR), Istorie, Istorie (IFR) şi Istorie (ID), Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov - Administraţie publică (IFR), Facultatea de Management Financiar - Contabil din Craiova - Afaceri internaţionale, Facultatea de Contabilitate şi Finanţe din Câmpulung - Administrarea afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Economice din Blaj - Administrarea afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Economice din Blaj - Finanţe şi bănci

Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti: Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - Finanţe şi bănci, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - Administraţie publică, Facultatea de Arte şi Ştiinţe - Artele spectacolului (coregrafie)

Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti: Facultatea de Teologie Romano-Catolică - Teologie romano-catolică didactică, cu frecvenţă (IF) şi IFR

Universitatea Finaciar-Bancară din Bucureşti: Facultatea de Management Financiar - Finanţe şi bănci

Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad: Facultatea de Ştiinţe Economice - Contabilitate şi informatică de gestiune (ID), Facultatea de Ştiinţe Economice - Marketing (ID), Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei, Psihologie şi Educaţie fizică şi sport - Asistenţă socială (ID), Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative - Limba şi literatura engleză, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative - Administraţie publică, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative - Jurnalism, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică - Informatică (ID), Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică - Informatică - Silvicultură (IFR), Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică - Ecologie şi protecţia mediului, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică - Ecologie şi protecţia mediului (la Satu Mare)

Universitatea "George Bacovia" din Bacău: Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - Contabilitate şi informatică de gestiune (IF şi IFR), Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - Management (IFR), Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - Marketing (IF şi IFR), Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - Administraţie publică

Universitatea "George Bariţiu" din Braşov: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport - Educaţie fizică şi sportivă

Universitatea "Danubius" din Galaţi: Facultatea de Ştiinţe Economice - Informatică economică

Universitatea "Mihail Kogălniceanu" din Iaşi: Facultatea de Drept - Drept, Facultatea de Drept - Comunicare şi relaţii publice

Universitatea "Apollonia" din Iaşi: Facultatea de Medicină Dentară - Medicină dentară, Facultatea de Medicină Dentară - Tehnică dentară, Facultatea de Ştiinţe ale comunicării - Comunicare şi relaţii publice, Facultatea de Ştiinţe ale comunicării - Jurnalism

Universitatea "Constantin Brâncoveanu" din Piteşti: Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice - Administrarea afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale Comunicării - Relaţii internaţionale şi studii europene, Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării din Brăila - Asistenţă socială, Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării din Brăila - Jurnalism

Universitatea "Româno-Germană" din Sibiu: Facultatea de Ştiinţe Economice - Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative - Administraţie publică

Universitatea "Mihai Eminescu" din Timişoara: Facultatea de Management Turistic, Hotelier şi Comercial - Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Facultatea de Management Turistic, Hotelier şi Comercial - Contabilitate şi informatică de gestiune, Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială - Psihologie

Universitatea "Tibiscus" din Timişoara, Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Limbi Moderne - Limbi moderne aplicate, Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Limbi Moderne - Jurnalism

Fundaţia Universitară "Alma Mater" din Sibiu: Facultatea de Asistenţă socială - Asistenţă socială, Facultatea de Drept - Drept, Facultate de Finanţe - Finanţe şi bănci, Facultatea de Geografie - Geografia turismului, Facultatea de Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală - Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism, Facultatea de Psihologie - Psihologie

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din filmul care l-a scos din minți pe Nicolae Ceaușescu: pelicula interzisă îi avea în rolurile...
Digi FM
MrBeast, 27 de milioane de vizualizări în 16 ore, la un clip filmat în Salina Turda. A stat 7 zile în...
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
Sharon Stone dezvăluie numele actorului care sărută cel mai bine: E fabulos. Nu l-aș putea compara cu nimeni
Adevarul
Semnul de circulație pe care nimeni nu îl știe, dar nu ar trebui ignorat niciodată
Newsweek
VIDEO Un avion F-16 al Ucrainei a doborât un avion Su-34 al Rusiei. „Pentru asta au fost date”
Digi FM
Mesajul lăsat de tricolori în vestiarul din Larnaca, după meciul cu Cipru: "Vă mulțumim pentru ospitalitate"...
Digi World
O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le consumă...
Digi Animal World
Momentul incredibil când un câine scapă din ghearele unui vultur pleșuv. Imaginile au devenit virale
Film Now
Motivul pentru care Hugh Grant a înșelat-o pe frumoasa Elizabeth Hurley cu o damă de companie
UTV
Randi a fost prins drogat la volan. Artistul a refuzat testarea, dar analizele INML au confirmat consumul de...