Şeful SRI: L-am informat pe T. Băsescu despre activitatea lui Bercea. Informările nu se refereau la relaţiile cu fratele preşedintelui

Data publicării:
george maior la Digiworld

 

„Evaluările preliminare realizate la nivelul SRI au relevat faptul că activitatea infracţională a lui Sandu Anghel, respectiv a grupării interlope, s-a aflat în atenţia SRI încă din 2001.

Dată fiind consistenţa informaţiilor obţinute de SRI, notorietarea acţiunilor ilegale ale lui Sandu Anghel în plan transfrontalier, serviciul a acţionat consecvent pentru informarea în funcţie de competenţe a beneficiarilor legali. În perioada 2001 – 2012, la niveul SRI au fost derulate 8 acţiuni operativ – informative privind gruparea Bercea, au fost finalizate prin informarea beneficiarilor legali în plan central. Preşedinţi ai României şi domnul Iliescu a fost informat – o informare a fost transmisă preşedintelui Traian Băsescu la data de 29 oct 2009 pe probleme ce ţin de securitatea naţională vizavi de acest clan.

Nu a conţinut acea informare aspecte referitoare la raporturile sau relaţiile lui Bercea cu fratele domniei sale. Deci, preşedintele, în declaraţia de ieri a avut dreptate”, a declarat George Maior.

"Există deja explicația dată de domnul președinte al Comisiei, documentul în care SRI, pe baza activităților sale, a trecut la faza de sesizare a organelor de urmărire penală și de cooperare cu acestea în limitele competențele sale și ale protocoalelor de cooperare cu diversele structuri ale Parchetului, ale DNA etc. El nu poate transmite beneficiarilor legali informații legate de aspecte ce țin de aceste dosare. Este un lucru elementar într-un stat de drept. Cred că valorile legate de independența Justiției sunt cunoscute și le apreciați", a spus George Maior.

"Documentele de informare s-au dus și către diverși premieri, miniștri de interne, alți membri ai Guvernului - mă refer la cele din plan central. Au vizat acțiuni ale acestui clan, privind perceperea de taxe de protecție în diverse județe, derularea prin societăți controlate direct sau prin interpuși a unor operațiuni ilegale cu metale neferoase sau activități de evaziune fiscală. Coordonarea unei rețele de trafic de persoane, inclusiv minori, în Italia, Spania, Franța și Serbia, de la care erau colectate fonduri obținute prin cerșetorie și furt. Creditare ilegala a unor persoane fizice și juridice. Accesarea și deturnarea de fonduri destinate minorității rome prin intermediul unor structuri asociative ale etniei, corupera unor magistrați în scopul obținerii unor soluții favorabile în diverse dosare", a mai spus George Maior.

"În momentul în care s-a realizat acest tip de informare, repet, a Guvernului, la nivel de Președinție, de structuri centrale sau la nivel local, când s-a trecut la faza următoare, începând cu anul 2009, diverse sesizări în legătură cu organele de urmărire penală,  DIICOT, DNA, IGPR, în total 19 intituții, din acel moment, evident, lucrurile s-au desfășurat în cadrul sistemului de aplicare a legii", a declarat șeful SRI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Pensiile speciale de 3.000€ ale primarilor. O comisie condusă de senatorul AUR Chelaru refuză să le elimine
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro