Persoanele cu dizabilităţi însoţite de câini ghizi vor avea acces neîngrădit în locurile publice. Legea propusă de USR, votată în Senat

Data publicării:
Service dog with a man in a wheelchair
Sursa foto: Profimedia Images

Senatul a adoptat, cu unanimitate de voturi, legea propusă de USR, care garantează accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi însoţite de câini ghid în toate locurile publice, inclusiv în restaurante, hoteluri, magazine şi în mijloacele de transport în comun. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi nu vor trebui să plătească taxe sau tarife suplimentare pentru câinele ghid care-i însoţeşte, transmite News.ro.

Senatoarea USR Silvia Dinică a susţinut în cadrul dezbaterilor că iniţiativa reprezintă încă un pas spre normalitate, o măsură care permite persoanelor cu dizabilităţi să trăiască o viaţă cât mai apropiată de normal, în mijlocul comunităţii.

”Pentru persoanele cu dizabilităţi, măsurile care să le încurajeze mobilitatea sporită nu sunt un moft. Sunt o necesitate. De aceea am venit cu acest proiect de lege care aduce mai multe beneficii. În primul rând, câinii ghizi vor fi trataţi ca ajutoare necesare pentru deplasare, nu ca simple animale de companie, sunt animale antrenate special care trebuie să le fie alături stăpânilor tot timpul. Dacă în multe ţări din Europa, acest concept ţine de banalitate, noi mai avem paşi de făcut pentru a deschide noi porţi românilor cu dizabilităţi”, a declarat Silvia Dinică, senatoare USR.

Iniţiativa legislativă USR mai prevede şi că persoanele cu handicap grav sau accentuat pot opta fie pentru gratuitate la transportul interurban, fie pentru acordarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice, ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul şi/sau decontarea serviciilor de transport în regim de taxi, fără a depăşi suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.

"Domnul Vasile, nevăzător, a venit vara asta din diaspora în concediu acasă cu căţeluşa sa utilitară de care avea nevoie ca să se poată deplasa şi s-a trezit că ea este oprită la uşă. Alex, un tânăr în scaun rulant, a investit banii lui de salariu ca să îşi adapteze maşina la dizabilitatea sa să poată conduce spre muncă şi în vacanţe. El era unul din doar cei 5% de adulţi cu dizabilităţi grave încadrat în muncă. Acestea nu sunt excepţii, ci piedici cu care se întâlnesc mii de persoane cu dizabilităţi care vor să ducă vieţi depline”, a explicat deputata USR Oana Ţoiu.

Iniţiativa mai prevede şi că persoanele cu handicap vor fi scutite de la plata tarifului de omologare RAR pentru autovehiculele special modificate pentru a putea fi conduse de persoanele cu handicap precum şi că refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele-ghid, constituie un caz de discriminare.

Senatul este prima cameră sesizată. Iniţiativa legislativă merge acum pentru dezbatere şi vot final la Camera Deputaţilor, care este for decizional, precizează USR.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât îți crește salariul pentru fiecare prag de vechime. Cum se aplică majorările din noua Lege a...
Digi FM
„Anna, ţine-ţi prostul acasă!" Reacţii după ce un bărbat a desenat o declaraţie de dragoste pe o stâncă, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lora, probleme de sănătate la 44 de ani. Artista a publicat raportul medical: „Urmează cel puțin 10 ședințe...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Matt Damon, frumoasa balului într-o rochie albastru regal, mulată pe corp. Luciana a furat atenția...
Adevarul
Reacția învățătoarei care a luat 4,90 la titularizare: „M-a trecut din iad în rai”. La ce notă a ajuns după...
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar după 40 ani munciți? Noroc cu punctele de stabilitate. Altfel, era foarte mică
Digi FM
Ce avere are Mirabela Grădinaru. Documentele partenerei lui Nicușor Dan au fost făcute publice
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Așa arată cu adevărat Soarele. Cele mai detaliate imagini realizate vreodată dezvăluie un fenomen spectaculos
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Antonio Banderas, declarație surpriză despre infarctul care i-a schimbat viața: „Cel mai bun lucru care mi...
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”