VIDEO. Chiraleisa, descântul pomilor, o datină străveche de Bobotează

Data actualizării: Data publicării:
obicei boboteaza

Chiraleisa, descântul pomilor, o datină veche de sute de ani, se mai păstrează și astăzi într-o comună din Bihor. Din a doua zi a anului până în ajunul Bobotezei, copiii din Roșia colindă fiecare casă și cer ajutorul lui Dumnezeu pentru ca pomii să dea rod bogat, în vreme ce preotul sfințește gospodăriile localnicilor. Este unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă.

„Chiraleisa, leisa, roadă-n pom, boală-n domn! Chiraleisa, leisa, omul să trăiască, pomul să rodească!” - așa cântă copiii în timp ce se rotesc în jurul copacilor.

Gazda îi primește, le dă nuci și mere:
- Apoi hai să vă dau aici nuci, dacă mi-ați colindat pomii, să fie și la anul roadă bună! Și să știți că vă aștept și de amu într-un an, numa’ să nu veniți înaintea popii!
- Nu venim noi, că-l urmărim!
- Așa, să treacă popa cu crucea! Iaca și mere!

Îmbrăcați în costume populare moștenite de la bunici și străbunici, cu clopoței în mână, copiii din Roșia iau la pas satul și cer binecuvântarea lui Dumnezeu pentru o recoltă bogată. Aceștia înconjoară de trei ori fiecare pom, îl descântă, iar apoi gazdele îi răsplătesc.

Robert Pupea – colindător: „Mie mi se pare foarte frumos dacă s-ar mai păstra încă mulți ani de acum încolo și costumul îmi place cel mai mult”.

Robert Bocoiu – colindător: „De la bunicii mei am cizmele, gaci, cojoc, spătel și suman şi cuşmă”.

„Ei merg în urma preotului. După ce preotul pleacă de la gospodăria respectivă, ei se duc, alduiesc copacii șI vin la poartă pentru a-și primi răsplata: nuci, mere, care ce poate să le dea”, explică Daniela Gherlea, localnică.

Citiți și: Boboteaza, sărbătoare importantă, marcată de tradiții

Chiraleisa, unul dintre cele mai vechi obiceiuri de iarnă, este păstrat și astăzi în comuna Roșia din Bihor. Copiii colindă ulițele satului din a doua zi a anului până în ajunul Bobotezei.

„E extraordinar! Mai ales pentru perioada în care trăim, să știm că avem rădăcini șI că avem de unde să ne tragem și că lumea încă ține la obiceiurile șI datinile strămoșești”, spune o localnică.

„Nu vrem să se uite acest obicei, această tradiție, pentru că dacă nu se perpetuează, în câțiva ani de zile va dispărea cu totul”, atrage atenția Daniela Gherlea.

Citiți și: Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul? Semnificația sărbătorii din 7 ianuarie

„Chiraleisa practic s-ar traduce din limba grecească "Kyrie eleison", adică "Doamne, miluiește!", adică "Doamne, ai milă de tot ce este aici pe pământul acesta!" De aceea obiceiurile de iarnă sunt minunate, sunt frumoase și sunt pline de putere, pentru că aici în aceste obiceiuri se îmbină practic cerul cu pământul”, explică preotul Dorel Haiduc.

Comuna Roșia de la poalele Munților Pădurea Craiului este una din cele mai frumoase zone din Apuseni, unde se păstrează toate tradițiile de pe parcursul unui an.

Citiți și:  Pregătiri de Bobotează. Mii de litri de apă sfințiți la slujba de Agheasmă Mare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
450 de radare pe drumurile din România de Paștele catolic și Floriile ortodoxe. Unde vor fi amplasate
Digi FM
Loredana Groza, pe o plajă din Maldive, la apus, îmbrăcată într-o rochie cu crăpătură până la șold. Exprimă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama Loredanei la 80 de ani. Leonida Groza, rămasă văduvă recent, vacanță în Maldive alături de...
Film Now
Iubirile lui Simon Baker. Actorul din „Mentalistul”, de la relația cu o femeie mai tânără decât fiica lui la...
Adevarul
Un cunoscut medic din România a murit la doar 51 de ani, în urma unui infarct. Soția sa este cardiolog
Newsweek
Cel mai norocos pensionar. La pensie, a câștigat de 2 ori la loto. „Erau atâtea zerouri că nu înțelegam suma”
Digi FM
Marea „Păcăleală” a Universului? 78 de ani de la teoria Big Bang și întrebarea lui Hawking: „Ce se află la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
O femeie, devastată după ce și-a luat husky-ul de la salonul de câini. Nu și-a mai recunoscut câinele după...
Film Now
Aparițiile lui sunt tot mai rare de când s-a îmbolnăvit. Bruce Willis, pozat zâmbitor, într-o stare bună, la...
UTV
Connect-R face mărturisiri despre copilăria din comunism. „Eu acolo m-am îmbolnăvit de hepatită”