Victor Ponta: Cred că acciza majorată la carburanţi rămâne să se aplice din aprilie

Data publicării:
527ab9a295f9cff824000000

„Cred că rămâne să se aplice de la 1 aprilie, pentru că, dacă nu se aplică, atunci trebuie să renunţăm la altceva, la reducerea CAS (...) Cred că e o soluţie care afectează pe destul de puţini oameni şi pe care o putem folosi pentru a face bine în sănătate, educaţie, autostrăzi”, a spus Ponta la Antena 3.

Anul trecut, preşedintele Traian Băsescu a anunţat în câteva rânduri că nu va promulga Legea bugetului de stat dacă acciza la carburant va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând însă că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Ulterior, după o discuţie cu preşedintele Băsescu, premierul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei şi la benzină, nu doar la motorină, iar şeful statului a precizat că în aceste condiţii poate promulga bugetul pe acest an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care oamenii pleacă imediat ce au ocazia. E în pragul falimentului, conform...
Digi FM
Prieten apropiat al actorului Ioan Isaiu, declarații sfâșietoare după moartea actorului: „Suntem șocați. A...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mama lui Miley Cyrus, confesiuni despre divorțul de Billy Ray: "Nu era deloc în planurile mele". Cum a reușit...
Film Now
Diane Kruger și Norman Reedus, romantici pe covorul roșu în NYC. O poveste de iubire care a început acum un...
Adevarul
Captivi pe mare: Cum s-a transformat o croazieră de vis într-o tragedie
Newsweek
Pensie anticipată: greșeala care îți reduce pensia cu mii de lei pe an. Cum se calculează penalizarea?
Digi FM
Goldie Hawn, adevărul despre motivul pentru care nu s-a căsătorit niciodată cu Kurt Russell, după 43 de ani...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Momentul când o pisică în vârstă de 10 ani se luptă cu un coiot. Stăpâna a rămas fără cuvinte
Film Now
Jake Reiner, declarații sfâșietoare după moartea părinților săi: „Am pierdut mai mult de jumătate din familie...
UTV
Cum arată fiica Andreei Bănică la 17 ani. Sofia a atras toate privirile în imaginile publicate de artistă