Acuzarea cere 30 de ani de închisoare pentru polițistul care l-a ucis pe George Floyd

Data actualizării: Data publicării:
Fostul polițist Derek Chauvin în mmomentul arestarii lui george floyd
Fostul polițist Derek Chauvin. Foto: Darnella Frazier / AFP / Profimedia

Poliţistul condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd a cerut instanței să-i acorde o pedeapsă minimă. Avocații acestuia au susținut în fața judecătorilor că Derek Chauvin "nu era conştient că ar comite aşa ceva" și că "această crimă este mai degrabă o eroare făcută cu bună-credinţă". De partea cealaltă, procurorii responsabili de caz au solicitat 30 de ani de închisoare pentru Chauvin. Pe 25 iunie urmează să fie stabilită sentința în acest caz.

În documentele trimise înainte de audierea din 25 iunie, în cursul căreia va fi stabilită sentinţa, fostul poliţist de 45 de ani a sugerat o pedeapsă cu închisoarea redusă la durata deja executată, pledând pentru a fi comis "o greşeală cu bună-credinţă", relatează AFP, citată de Agerpres.

"Alternativ, Derek Chauvin solicită respectuos ca instanţa să îi acorde circumstanţe atenuante" şi să păstreze o pedeapsă la nivelul inferior al baremului în vigoare în statul Minnesota (aproximativ 12 ani de detenţie), a scris avocatul său, Eric Nelson.

Avocații lui Derek Chauvin solicită o pedeapsă minimă

Fost poliţist, el riscă "să devină o ţintă în închisoare", a pledat avocatul, care a mai invocat lipsa unui cazier în cazul clientului său şi "respectul pentru procedura judiciară în pofida oprobriului".

În ce priveşte crima în sine, el a subliniat că Derek Chauvin "nu era conştient că ar comite aşa ceva: în mintea lui, îşi îndeplinea misiunea şi îi ajuta pe alţi poliţişti să-l aresteze pe George Floyd" pe gâtul căruia şi-a apăsat genunchiul timp de aproape zece minute, la 25 mai 2020, indiferent la gemetele acestuia şi inerţia sa.

"Crima lui Derek Chauvin este mai degrabă o eroare făcută cu bună-credinţă pe baza experienţei sale ca poliţist şi a pregătirii sale, şi nu un act ilegal intenţionat", a adăugat Eric Nelson.

La scurt timp, procuratura şi-a transmis propriile argumente, cerând 30 de ani de închisoare pentru ceea ce a numit, în opoziţie cu apărarea, un "abuz odios" şi un comportament "deosebit de crud".

În rechizitoriul lor, procurorii au reamintit că judecătorul Peter Cahill a reţinut luna trecută patru circumstanţe agravante împotriva poliţistului, deschizând calea impunerii unei pedepse grele în acest caz răsunător.

Moartea lui George Floyd, filmată şi difuzată pe internet, a stârnit manifestaţii masive în întreaga lume împotriva rasismului şi violenţei poliţiei. După mai multe săptămâni ale unui proces urmărit îndeaproape, la 20 aprilie poliţistul a fost găsit vinovat de omucidere şi încarcerat imediat.

Citește și: Un an de la moartea lui George Floyd, comemorat în stradă de mii de persoane. Familia bărbatului s-a întâlnit cu Joe Biden

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă zi liberă pentru români în luna mai. Propunerea a fost înregistrată în Parlament
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona luni. Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a promis-o?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vrei un creier ager și după 60 de ani? Știința spune că trebuie să începi aceste obiceiuri de tânăr
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...