Curtea de Justiție a UE amendează Polonia cu 1 milion de euro pe zi pentru că nu a desfiinţat Camera disciplinară a Curţii Supreme

Data actualizării: Data publicării:
mânuși de box UE și Polonia
Decizia CJUE face parte dintr-un lung șir de dispute între Bruxelles și Varșovia în ceea ce privește principiile care alcătuiesc statul de drept. Sursă foto: Getty Images

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis miercuri ca Polonia să plătească un milion de euro pe zi pentru că nu a respectat verdictul justiţiei comunitare privind desfiinţarea camerei disciplinare a Curţii supreme de la Varșovia, transmite Deutsche Welle.

În verdictul emis astăzi, vicepreşedintele tribunalului obligă Polonia să plătească o amendă de un milion de euro pe zi, din momentul în care verdictul a fost comunicat Poloniei, se menţionează în comunicatul CJUE. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La scurt timp după acest verdict, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varșovia, Piotr Muller, a scris pe twitter: „Calea pedepselor și a șantajului față de țara noastră nu este cea corectă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Decizia CJUE a atras un răspuns furios și din partea ministrului adjunct al justiției, Sebastian Kaleta, care a comentat la rândul lui pe twitter că „CJUE ignoră complet constituția poloneză și hotărârile Tribunalului Constituțional”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De altfel, naționaliștii care fac parte din partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) spun că executivul Uniunii Europene își depășește mandatul prin încercarea de a opri reformele judiciare din Polonia, subliniază Reuters

Polonia a comunicat că va desfiinţa camera disciplinară în cadrul unor reforme mai ample, dar nu a prezentat până acum un plan detaliat. Preşedintele principalului partid din coaliţia conservatoare aflată la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a anunţat la începutul lui septembrie că Varşovia va renunţa la Camera disciplinară a Curţii Supreme. 

La câteva zile distanță, Comisia Europeană a anunțat că va analiza decizia Poloniei de a renunța la un sistem disciplinar pentru judecători, despre care criticii au spus că este un instrument de presiune asupra judecătorilor.

Pe 14 iulie, Curtea de Justiţie a UE a ordonat Poloniei să pună capăt imediat activităţilor Camerei disciplinare, care este însărcinată cu supervizarea judecătorilor şi le poate ridica imunitatea. CJUE a explicat că acest for „nu oferă toate garanţiile de imparţialitate şi independenţă” şi nu este „ferit de influenţe directe sau indirecte ale puterii legislative şi executive”. 

Respectarea de către Varşovia a acestei decizii este necesară pentru a evita un prejudiciu grav şi ireparabil la ordinea legală a Uniunii Europene şi la valorile pe care Uniunea este fondată, în special cea a statului de drept", s-a menţionat atunci într-un comunicat al CJUE, potrivit Agerpres. 

În aceeași zi, Tribunalul Constituţional al Poloniei a stabilit că măsurile decise de Curtea de Justiţie a UE împotriva reformelor judiciare întreprinse de guvernul de la Varşovia sunt neconstituţionale.

Decizia Curții vine după ce executivul european, considerând că dispozițiile legislației naționale în vigoare încalcă dreptul UE, a introdus o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în fața Curții de Justiție la 1 aprilie 2021 ca parte a așa numitei proceduri de infringement. Anterior, în luna ianuarie, în cadrul aceleiași proceduri, Comisia Europeană a trimis Poloniei un aviz motivat suplimentar cu privire la funcționarea Camerei Disciplinare a Curții Supreme înainte de a înainta cazul către CJUE.

Comisia Europeană a considerat că legea poloneză privind sistemul judiciar subminează independența judecătorilor polonezi și este incompatibilă cu supremația dreptului UE. Mai mult, legea împiedică instanțele poloneze să aplice în mod direct anumite dispoziții ale legislației UE care protejează independența judiciară și să trimită Curții de Justiție cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare cu privire la astfel de întrebări.

Înfiinţată în 2018, camera disciplinară poate concedia orice judecător şi procuror, făcându-i pe unii să se teamă că ar putea fi folosită pentru a pedepsi magistraţii pentru deciziile lor, afectându-le astfel independenţa.

Pe 9 septembrie, Comisia Europeană a cerut CJUE să dicteze amenzi zilnice pentru Polonia pentru că nu a implementat deciziile UE. Acest moment a reprezentat însă o escaladare a unei dispute de lungă durată privind o serie de reforme judiciare efectuate în ultimii ani.

Sistemele judiciare din întreaga UE trebuie să fie independente şi corecte", afirma atunci preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Decizia de miercuri a CJUE, adoptată în aceeași zi în care președintele Poloniei este primit la Paris de președintele Franței pentru discuții privind căile de ieşire din criza privind statul de drept”, toarnă și mai mult gaz pe foc pe relațiile complicate dintre Bruxelles și Varșovia pe tema statului de drept, după cum subliniază Al Jazeera

profimedia-0640099271
Președintele francez Emmanuel Macron alături de președintele polonez Andrzej Duda la Palatul Elysee. Sursă foto: Profimedia Images

Disputa dintre Varșovia și Bruxelles nu este de dată recentă. În 2017, Comisia Europeană a activat articolul 7 din tratatul UE împotriva Poloniei. „Facem asta pentru Polonia și pentru cetățenii ei. Fiecare cetățean al UE are nevoie de independența justiției. Puterea UE și a pieței libere stă în egalitatea în fața legii. Judecătorii trebuie să fie capabili să lucreze independent de politică. Sistemele juridice care funcționează astfel fac statele mai puternice", preciza executivul comunitar condus la acea vreme de Jean-Claude Juncker.

Diferendele între puterea conservatoare de la Varșovia și instituțiile UE s-au intensificat și au revenit în prim plan după verdictul controversat din 7 octombrie al tribunalului constituțional al Poloniei, în care se afirmă că dispozițiile fundamentale ale Tratatului UE (Art. 1 și 19) sunt neconstituționale în legislația poloneză.

Citește și: Ministrul polonez al justiției: Polonia nu trebuie să rămână în Uniunea Europeană cu orice preț

Drept răspuns, Parlamentul European a adoptat joia trecută o rezoluție în care a condamnat încercarea Poloniei de a submina supremația dreptului UE, solicitând Consiliului European și Comisiei Europene să protejeze de urgență cetățenii polonezi și europeni și să nu acorde fonduri din partea UE pentru guvernele care subminează în mod flagrant, intenționat și sistematic valorile Uniunii Europene.

Citește și: Conflictul Varșovia-Bruxelles, discutat în Parlamentul European. Premierul polonez: „Nu vom fi de acord să ni se impună dictate”

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri