Ministrul polonez al justiției: Polonia nu trebuie să rămână în Uniunea Europeană cu orice preț

Data publicării:
semne care arata directiile diferite in care merg UE si Polonia
Foto: Getty Images

Ministrul polonez al justiției a declarat într-un interviu, vineri că „Polonia nu ar trebui să rămână membră a Uniunii Europene cu orice preț”, relatează Reuters. Declarația vine în contextul în care Polonia și UE se află în conflict în ce privește reformele din domeniul justiției făcute de guvernul de la Varșovia.

Tensiunile dintre Varșovia și Bruxelles se intensifică în aceste săptămâni, în contextul disputei legată de statul de drept din Polonia și reformele judiciare controversate inițiate de guvernul ultraconservator al țării. Guvernul PiS a adus în discuție în repetate rânduri posibilitatea unui Polexit.

Polonia are termen până în 16 august să implementeze o decizie a Curții Europene de Justiție în privința acestor reforme.

„Sunt un adversar ferm al cedării în fața șantajului ilegal al Uniunii Europene”, a spus Zbigniew Ziobro pentru un ziar local.

„Ideea că UE este unchiul cel bun care ne dă bani și de aceea trebuie să acceptăm tot ce ne cere cu orice preț este propagandă și este falsă. Polonia nu trebuie să rămână în UE cu orice preț”, a adăugat el.

Ziobro este arhitectul reformelor judiciare controversate care au provocat conflictul dintre Varșovia și Bruxelles. UE susține că aceste reforme implementate de guvernul ultraconservator al Poloniei subminează independența justiției.

Comisia Europeană a cerut Poloniei să implementeze o decizie a Curții Europene de Justiție prin care se cere desființarea unei secții speciale disciplinare pentru judecători, despre care criticii spun că este extrem de politizată. În mijlocul coaliției de guvernare de la Varșovia, părerile sunt împărțite în ce privește felul în care țara ar trebui să recționeze la ultimatumul UE.

Sondajele arată că o majoritate covârșitoare a polonezilor vor ca țara să rămână parte a Uniunii Europene – doar 17% dintre ei sunt de acord cu ieșirea din UE, în ușoară creștere față de sondajele anterioare.

Guvernul PiS este acuzat că subminează statul de drept

Bruxelles-ul și Varșovia se află în conflict cu privire la acțiunile guvernului PiS de ani de zile. Guvernul susține că reformele pe care le face sunt necesare pentru lupta împotriva corupției și pentru a scăpa de moștenirea perioadei comuniste în domeniul justiției.

Comisia Europeană, de cealaltă parte, consideră că noile legi subminează statul de drept. Executivul european a încercat, deci, să readucă Polonia și Ungaria înapoi la ceea ce consideră că sunt normele democratice europene.

Curtea Constituțională poloneză a fost ea însăși „reformată” de PiS, iar criticii guvernului consideră că ea este acum „colonizată” de aliați ai guvernului de extremă dreaptă.

Noua lege adoptată de Polonia în februarie oprește judecătorii din a mai ridica probleme interne la Curtea Europeană de Justiție și a creat un nou organism juridic care dă verdicte în ce privește independența judecătorilor.

Mai mult, a fost creată o „cameră disciplinară” pentru a evalua judecătorii de la Curtea Supremă, aceasta având inclusiv prerogativa de a le ridica imunitatea, de a-i trimite în judecată sau de a le tăia salariile.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...