Lloyd Austin a fost externat după două săptămâni de spitalizare

Data publicării:
lloyd austin
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. Foto: Profimedia Images

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a fost externat luni din spital, după două săptămâni de spitalizare, a anunţat Pentagonul într-un comunicat, citat de Reuters şi EFE, potrivit Agerpres. 

Externarea lui Austin survine pe fondul unei controverse legate de starea sa de sănătate, întrucât nici măcar preşedintele american Joe Biden nu a fost informat imediat despre spitalizarea sa.

În comunicat, Pentagonul a anunţat că, „după consultarea cu personalul medical, secretarul Austin a fost externat luni de la Centrul medical militar naţional Walter Reed”, în apropiere de Washington.

Spitalizat de la 1 ianuarie din cauza unor complicaţii apărute în urma tratamentului împotriva cancerului de prostată, Lloyd Austin îşi va continua recuperarea, îndeplinindu-şi atribuţiile de acasă până când va fi apt să revină la Pentagon, conform textului Ministerului american al Apărării.

„Aştept cu nerăbdare să mă recuperez complet şi să mă întorc la Pentagon cât mai curând posibil”, a declarat Lloyd Austin, care se bucură în continuare de sprijinul preşedintelui în pofida faptului că Joe Biden nu a fost informat în legătură cu problema sa de sănătate, notează AFP.

Lloyd Austin (70 de ani) a fost diagnosticat cu cancer de prostată la începutul lunii decembrie. El a fost operat în 22 decembrie, sub anestezie generală, apoi internat din nou de la 1 ianuarie din cauza unor complicaţii.

Atât diagnosticul, cât şi cele două spitalizări au fost comunicate cu întârziere celor mai înalte autorităţi ale ţării, începând cu preşedintele democrat Joe Biden, ceea ce a provocat critici în presă şi din rândul republicanilor, în plin an electoral.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât îți crește salariul pentru fiecare prag de vechime. Cum se aplică majorările din noua Lege a...
Digi FM
„Anna, ţine-ţi prostul acasă!" Reacţii după ce un bărbat a desenat o declaraţie de dragoste pe o stâncă, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lora, probleme de sănătate la 44 de ani. Artista a publicat raportul medical: „Urmează cel puțin 10 ședințe...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Matt Damon, frumoasa balului într-o rochie albastru regal, mulată pe corp. Luciana a furat atenția...
Adevarul
Reacția învățătoarei care a luat 4,90 la titularizare: „M-a trecut din iad în rai”. La ce notă a ajuns după...
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar după 40 ani munciți? Noroc cu punctele de stabilitate. Altfel, era foarte mică
Digi FM
Ce avere are Mirabela Grădinaru. Documentele partenerei lui Nicușor Dan au fost făcute publice
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Așa arată cu adevărat Soarele. Cele mai detaliate imagini realizate vreodată dezvăluie un fenomen spectaculos
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Antonio Banderas, declarație surpriză despre infarctul care i-a schimbat viața: „Cel mai bun lucru care mi...
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”