Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost desemnat Persoana Anului 2021 de către cititorii revistei Time

Bolsonaro se ține de nas.
Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro. Foto: Profimedia

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost desemnat „Persoana Anului 2021” în urma unui sondaj realizat în rândul cititorilor revistei Time, a anunţat marţi publicaţia americană. Controversatul lider brazilian a obţinut 24% din cele peste 9 milioane de voturi din partea cititorilor chemaţi să indice persoana sau grupul care s-a bucurat de cea mai mare influenţă - în bine sau rău - pe parcursul ultimului an.

Pe locul al doilea, cu 9% din voturi, s-a clasat fostul preşedinte Donald Trump, pe al treilea - lucrătorii din „linia întâi” a pandemiei, cu 6,3%, iar pe locul al patrulea - disidentul rus Aleksei Navalnîi, cu 6%. Cercetătorii care au contribuit la dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID-19 au ieşit pe locul al cincilea, cu 5,3% din voturi.

„Mulţumesc celor 2.160.000 de alegători care au votat pentru mine. Sperăm ca revista Time să ne acorde, în fapt, acest titlu şi să respecte rezultatul votului”, a declarat Bolsonaro, într-un mesaj pe care l-a postat pe contul său de Twitter. „Felicitările noastre lui Donald Trump pentru locul doi”, a adăugat şeful statului brazilian.

Personalitatea Anului 2021, alegerea editorilor TIME, urmează să fie dezvăluită pe 13 decembrie.

Jair Bolsonaro, care candidează în 2022 pentru un nou mandat, este în scădere de popularitate în legătură cu gestionarea economiei şi este intens criticat de alţi politicieni, tribunale şi experţi în sănătate publică pentru minimalizarea gravităţii COVID-19 şi poziţia sa sceptică faţă de vaccin, informează Agerpres.

Recent, Bolsonaro a intrat în vizorul Curţii Supreme braziliene, care a ordonat o anchetă oficiale cu privire la cele spuse de şeful statului pe 24 octombrie, când acesta a susţinut că vaccinarea anti-COVID-19 poate creşte riscurile de a contracta SIDA. Facebook şi Instagram nu au întârziat să elimine postarea preşedintelui câteva zile mai târziu, argumentând că le încalcă regulile.

Tot în octombrie, un raport al Senatului brazilian a recomandat punerea sa sub inculpare pentru gestionarea defectuoasă a răspunsului ţării la pandemie, care a provocat decesul a peste 600.000 de oameni în această ţară. Bolsonaro insistă că nu a încălcat legea.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate